Soluţia primarului pentru frigul din şcoli: sistemele electrice

În replică la acuzele aduse de către oficialii E-Star Ungaria, Radu Căpîlnaşiu, primarul Zalăului, a organizat, luni, o conferinţă de presă, pentru a explica, din nou, cum s-a ajuns în această „situaţie de criză”.
Edilul a vorbit din nou despre problema juridică din cauza căreia autorităţile nu pot începe furnizarea agentului termic în unităţile de învăţământ din municipiu şi a reiterat faptul că municipalitatea nu a renunţat nicio clipă la ideea achiziţiei magistralei. Această intenţie nu poate fi, însă, pusă în practică decât după ce Curtea de Apel Cluj se va pronunţa în procesul prin care lichidatorul cere anularea contractului prin care Distriterm a vândul tronsonul de 10 kilometri către compania E-Star Budapesta. „În primăvara acestui an am discutat ce înseamnă posibilitatea achiziţionării de către municipalitate a magistralei. Avem şi o hotărâre a Consiliului Local, şi banii necesari pentru tranzacţie, dar nu putem face nimic, decât după ce se pronunţă instanţa. Nu putem plăti o reţea către firma din Ungaria, atâta timp cât există riscul ca magistrala să revină la Distriterm, iar cei din Consiliul Local să fie, mai apoi, buni de plată”, a declarat Căpîlnaşiu.
„Suntem convinşi că va trebui să facem achiziţie, dar trebuie să ştiu cui plătim. Dacă instanţa anulează contractul de vânzare-cumpărare, iar sentinţa este executorie, vom cumpăra magistrala de la Distriterm. Dacă nu, o achiziţionăm de la E-Star Budapesta”, a mai spus oficialul.
În ceea ce priveşte varianta montării de centrale termice în fiecare şcoală şi grădiniţă din Zalău, Radu Căpîlnaşiu susţine că a fost discutată, duminică, în cadrul unei întâlniri cu proiectantul, concluzia fiind că presupune mult timp şi mulţi bani. „Este extrem de greu de realizat într-un termen real. Astfel, dacă în cazul unei grădiniţe, procedura de achiziţie, avizele, proiectul şi lucrarea în sine ar dura circa o lună şi jumătate, pentru o unitate şcolară mai mare, unde se impune organizarea de licitaţii publice, lucrurile se complică. Am putea termina întreaga procedură anul viitor”, a explicat primarul.
În aceste condiţii, menţionează Căpîlnaşiu, soluţia pentru încălzirea sălilor de clasă o reprezintă sistemele electrice.

6 Thoughts to “Soluţia primarului pentru frigul din şcoli: sistemele electrice”

  1. Anonim

    MANASTIRE CONTRAATACA, MURESAN, VADAN, SAUCA SI VILCOVSCHI RAMAN GURA CASCATA!

    DOSAR DE POLITICIAN: Radu Căpîlnaşiu, primarul SEMAFORIST de la Zalău

    Astăzi, rubrica “Dosar de Politician” se întoarce pe frumoasele plaiuri ale Terrei Silvanie, adică la Sălaj. Primarul oraşului Zalău- reşedinţa judeţului- este un admirator mai vechi al emisiunii noastre.
    Dacă vă mai aduceţi aminte, primarul Radu Căpîlnaşiu pe numele său, ne-a solicitat un drept la replică memorabil. Căpîlnaşiu era supărat că am spus despre domnia sa că este “ficior fain, înalt şi oacheş”. De parcă şi-ar fi dorit să fie mic la stat şi mare la sfat… Ardeleanul Căpîlnaşiu era supărat nevoie mare şi pentru că eu personal, ardelean de felul meu, pripăşit la Bucureşti, am spus despre confraţii mei ardeleni că suferă de boala pământului: vor să aibă cât mai multe proprietăţi şi terenuri.
    Căpîlnaşiu este liberal, după cum va spuneam, şi este la al treilea mandat de primar la Zalău. Cu toate acestea, oraşul se scaldă într-o sărăcie specifică oraşelor mai mici de provincie care se învecinează cu oraşele capitale regionale. Zalăul este doar o uliţă mai mare a Clujului. Căpîlnaşiu nu contează politic la Bucureşti, deşi este unul dintre cei mai vechi primari liberali. El este mai nou locotenentul lui Eduard Hellvig, zis Edy, fostul ministru PNL al Dezvoltării din Guvernul Ponta I. Edy este secretarul general al PNL şi mâna dreaptă a preşedintelui Crin Antonescu. Hellvig este “măritat”, cum se spune în Ardeal, la Zalău, adică soţia sa s-a născut în oraş. Socrul lui Hellvig a fost un important şef în Poliţia Română. În paranteză fie spus, din Sălaj îşi au obârşia mulţi băieţi cu ochi albaştri – cel mai celebru fiind Virgil Măgureanu, fostul şef SRI sau mai nou generalul Marcel Opriş, şefului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
    După ce USL a ajuns la putere, primarul Zalăului era să plângă de fericire. În sfârşit putea să aducă bani la Zalău pentru diverse proiecte. Numai că, după cum vom vedea, noi românii nici atunci când primim bani europeni pe gratis nu ştim cum să-i cheltuim. De fapt, această incapacitate, zic eu intelectuală de-a dreptul, de a cheltui în mod corect banii europeni este motivul principal al situaţiei noastre economice dezastruoase.
    Aşadar, ministrul Hellvig s-a ocupat personal să direcţioneze la Zalău diverse proiecte din fondurile Programului Operaţional Sectorial. Vorba ceea: dădea banii acasă, în Ardeal, aşa cum a procedat Emil Boc pe vremuri la Cluj. Aşa s-a trezit primarul Căpîlnaşiu cu un buget astronomic pentru micul oraş Zalău, de aproape 4 milioane de euro, pentru realizarea unui sistem integrat de semafoare inteligente. Bun. Nu mai contează că Zalăul se întinde cât o aruncătură de băţ şi că nu era nevoie de astfel de semafoare, important era că la Zalău au venit nişte bani de cheltuit. Contractul a fost atribuit politic pe repede înainte companiei UTI Bucureşti, celebră pentru afacerile cu statul. Evident, inspectorii autorităţii de audit au descoperit nereguli majore în modul de execuţie al lucrărilor şi pe parcursul licitaţiei organizate de primărie. Astfel că a fost aplicată o corecţie de aproape 500 de mii de euro, bani pe care primarul Căpîlnaşiu trebuie să-i plătescă din bugetul primăriei Zalău. Incompetenţa este însă la ea acasă la Zalău: după ce primăria a dat drumul sistemului inteligent de semafoare, s-a declanşat haosul în oraş. Motivul: vechiul sistem de trafic nu fusese adaptat la noul sistem introdus de compania UTI. A urmat un scandal monstru între şeful Poliţiei Sălaj şi primarul Căpîlnaşiu, care aruncau vina unul celuilalt, plus înjurăturile de rigoare din partea zălăuanilor către primărie. Nimeni nu înţelege de ce a fost nevoie de un nou sistem de semaforizare în Zalău în contextul în care acum 2 ani primăria a cumpărat semafoare noi, din bugetul oraşului, care funcţionau foarte bine.
    Foarte inteligentul Căpîlnaşiu s-a trezit pe cap şi cu alte probleme cauzate de proastă gestionare a fondurilor europene. Zicala: “ai grijă ce-ţi doreşti” i se aplică foarte bine. A vrut bani europeni dar nu ştie ce să facă cu ei. Primăria Zalău a primit o corecţie financiară de aproape 100 de mii de dolari pentru proiectul “Amenajare peisageră a parcului central municipal Zalău”. Motivul: primăria a descalificat ilegal două firme care au participat la licitaţie. Firma câştigătoare era evident o firmă de casă a primăriei.
    Colac peste pupăză, vara aceasta, primarul Căpîlnaşiu şi-a făcut concediul pe bani publici în Statele Unite ale Americii, alături de soţia şi de fiul său, Lucian Căpîlnaşiu. Ei au vizitat-o pe fiica vitregă a primarului, stabilită la Chicago. Oficial, Căpîlnaşiu şi-a decontat vizita în Statele Unite pe motiv că vizitează comunitatea de români stabilită în oraşul american. Fiul vitreg, Lucian, a făcut furori pe Facebook cu pozele din America, beizadeaua primarului conduce maşini la lux şi trăieşte pe picior mare la Cluj, din banii de bugetar ai tăticului…
    La prima vedere, problemele de la Zalău par minore. Peste tot în România însă primarii şi funcţionarii publici incompetenţi pierd zilnic bani europeni pentru că nu ştiu să organizeze în mod corect licitaţiile sau pentru simplu motiv că vor să fure banii. Aleşii locali îşi bat joc cu seninătate de singura sursă reală de finanţare a economiei, iar asta va duce România în colaps cât de curând…

  2. primarut

    ei ce zici cacalnasiule? aveti valoare? trebuie sa stati la racoare!

  3. Primarii Zalaului, din toate timpurile erau : “ficior fain, înalt şi oacheş”. , asa ca nu pot semana, cu maimutzoiul si nespalatul de Manastire.

  4. cetatean

    De ce nu ceri judecarea de urgenta in camera de consiliu?E urgenta pentru copii!Judecatorii aia stau in caldura si pe lefuri grase.Sa se pronunte rapid ca nu e timp!

  5. Anonim

    nai nene cacilnasiule, nu stiai ca vine iarna si nu esti in regula cu sistemul de incalzire? ti-ai batut joc de alegatori, de parintii pruncilor care ingheata in banci la scoala. halal tie si pupincuristilor tai din primarie, care nu au habar pe ce lume traiesc.

  6. Inca un anonim

    Da primaru” stie pe ce lume traieste?Eu zic ca nu,inca crede ca totul merge din inertie!

Leave a Comment