Șoferi, atenție la alcool și viteză! Drumurile Sălajului sunt împânzite de polițiști

Peste 230 de poliţişti sunt la datorie în întreg  județul, pentru ca sălăjenii să sărbătorească trecerea în Noul An în liniște și siguranță. Este vorba despre poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj care sunt la datorie pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale. Zilnic peste 80 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto acţionează în întreg județul pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. De asemenea efectivele de poliție rutieră utilizează autospecialele dotate cu aparatură radar pentru prevenirea excesului de viteză. O atenție deosebită va fi acordată menținerii climatului de siguranță publică în noaptea dintre ani. Pentru ca trecerea dintre ani să aibă loc în linişte şi siguranţă, poliţiştii sălăjeni vor fi prezenţi în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări cu prilejul Revelionului. Polițiștii sălăjeni vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale și aplanarea stărilor conflictuale, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj

Polițiștii rutieri și de ordine publică sălăjeni acţionează pe întreaga reţea de drumuri din Sălaj pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, dar și pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Recomandările polițiștilor pentru Sărbători de iarnă în siguranță

Aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.
Asiguraţi-vă că aţi încuiat locuinţa când plecaţi de acasă.
Nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc. cereţi-le un document de legitimare.
Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’. De cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni;
Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când va aflaţi în locuri publice;
Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere;
Nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Deţinerea ilegală a acestora se pedepseşte cu închisoare!
Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate; ei pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela;
Nu răspundeţi la provocări cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la S.N.U.A.U. 112- apel gratuit.
Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de aburii alcoolului;
Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent  cât de mult vă grăbiţi. VIAŢA ARE PRIORITATE!

Ce trebuie să aveți în vedere atunci când plecați de acasă?

Nu este bine să comunicaţi tuturor date despre plecarea dumneavoastră pentru o perioadă mai lungă și nu postați pe rețelele de socializare aceste detalii. Puteți deveni victima hoților din locuințe!
Dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Puteți lua în considerare și rute de rezervă, ținând cont că valorile de trafic pot crește.
Asigurați-vă că autoturismul funcționează în regulă, că aveți valabile asigurarea obligatorie și inspecția tehnică periodică.
Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Dacă plecați cu trenul, trebuie să fiți foarte prudenți în gară! Hoții de buzunare acționează în locurile aglomerate. Nu vă lăsați bagazele nesupravegheate și nu aveți încredere în persoanele abia cunoscute.
Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje.
Dacă plecați cu avionul, nu păstraţi obiecte de valoare (telefoane, tablete, notebook-uri, aparate foto sau de filmat etc.) în bagajele pentru cală. Asigurați-vă că aveți actele valabile!

3 Thoughts to “Șoferi, atenție la alcool și viteză! Drumurile Sălajului sunt împânzite de polițiști”

  1. […] Peste 230 de poliţişti sunt la datorie în întreg  județul, pentru ca sălăjenii să sărbătorească trecerea în Noul An în liniște și siguranță. Este vorba despre poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj care sunt la datorie pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor… Citeste mai mult […]

  2. […] Peste 230 de poliţişti sunt la datorie în întreg  județul, pentru ca sălăjenii să sărbătorească trecerea în Noul An în liniște și siguranță. Este vorba despre poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj care sunt la datorie pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment