Siturile arheologice din Sălaj, afectate de „căutătorii de comori”

Arheologul Direcției Județene pentru Cultură Sălaj, Daniel Culic, atrage atenția asupra problemelor cauzate de „căutătorii de comori” în siturile arheologice din județul nostru. „În urma verificărilor în teren efectuate în ultima vreme, am constatat lucruri neplăcute pentru orice arheolog. Situri arheologice importante din județul Sălaj, unele dintre ele incluse în patrimoniul UNESCO, sunt asaltate de posesori de detectoare de metale, căzând pradă braconajului arheologic. Toate castrele romane din județ au fost asaltate de braconieri detectoriști. În castrul roman de la Românași, braconierul și-a sortat prada, lăsând pe marginea șanțului piese arheologice despre care nu știa ce sunt. Dacă fragmentele de aplică romană, fragmentele unei chei romane și ale unor tesserae militares nu au prezentat interes, fiind aruncate, oare cu ce au plecat acasă? Lipsa unei coeziuni profesionale și a presiunii breslei asupra factorilor de decizie ai statului duce la astfel de situații. Dacă breasla ar reacționa, ar putea exercita o presiune reală asupra statului pentru reglementări serioase privind această activitate”, este mesajul arheologului Daniel Culic postat pe contul său de socializare.

Foto: Daniel Culic

Leave a Comment