Semne bune anul are: din februarie, sute de polițiști sălăjeni vor beneficia de creșteri salariale

Anul 2018 începe cu vești bune pentru o mare parte a angajaților din Poliție. Peste 28.000 de poliţişti vor avea salarii mai mari începând din 1 februarie. Dintre aceștia, la nivelul județului Sălaj, peste 300 de cadre vor beneficia de majorări ale venitului lunar. Principala sursă de majorare o va reprezenta sporul pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică, ce va fi majorat de la 5 la 10 la sută, de acest spor beneficiind mai multe categorii de poliţişti, a anunţat la sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Dintre cei peste 28.000 de poliţişti care vor beneficia de majorarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică fac parte poliţiştii de la acţiuni speciale şi poliţiştii cu atribuţii pentru cercetarea la faţa locului: judiciarişti, criminalişti, pirotehnişti, conductori câini.

De asemenea, din acest an se acordă o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere de 5 la sută pentru poliţiştii care asigură paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor, reţinuţilor, arestaţilor preventiv, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii. Creşterile salariale generate de majorarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la 5 la sută la 10 la sută şi acordarea indemnizaţiei pentru pază şi supraveghere de 5 la sută vor intra în vigoare din luna februarie şi se vor regăsi în salariile din luna martie.

Ministerul Afacerilor Interne spune că aceste majorări vin pentru stimularea unor poliţişti care desfăşoară activităţi deosebite şi care sunt similare cu cele de poliţie judiciară, iar pe măsură ce vor fi încadraţi mai mulţi poliţişti în sistem „se vor asigura resursele de personal necesare pentru asigurarea în bune condiţii a permanenţei serviciului poliţienesc”.

Conform strategiei MAI pentru reducerea deficitului de personal, în anul 2017 au intrat în sistem 6.629 de persoane – 3.477 din sursă externă (din care 3.211 agenţi/subofiţeri în primăvara anului 2017), 1.080 agenţi/subofiţeri reprezentând promoţia şcolilor din luna iulie, 565 ofiţeri din Academia de Poliţie, respectiv 1.507 agenţi/subofiţeri, reprezentând promoţia şcolilor de agenţi şi subofiţeri din luna decembrie, iar în anul 2018 vor intra în sistem peste 7.000 de oameni – 1.800 din sursă externă în luna mai, 700 ofiţeri Academia de Poliţie promoţia iunie 2018, 2.438 agenţi/subofiţeri şcoli promoţia iulie 2018, 2.880 agenţi/subofiţeri şcoli promoţia noiembrie 2018.

De asemenea, la nivelul conducerii MAI s-a reevaluat modul de acordare a sporului pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale, ocazie cu care 50 de indicatori reprezentând 50 la sută din salariul de bază conform legii, destinaţi conducerii ministerului, au fost redistribuiţi către angajaţi cu funcţii de execuţie din zona operativă a Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră, mai precizează instituţia. De asemenea, mai precizează că, în condiţiile în care începând cu luna ianuarie salariul minim de bază minim brut este de 1.900 de lei, pentru cei mai proaspeţi angajaţi din MAI – agenţi şi subofiţeri care au terminat şcoala în decembrie 2017 -, salariul de funcţie este peste 1.900 de lei, iar venitul net ajunge în jur de 2.500-2.600 lei, fără a adăuga eventualele sporuri care ar putea proveni din munca în zilele libere sau de sărbători. Venitul salarial net va creşte, pe parcursul acestui an, cu până la 4-5 la sută, începând din această lună, pentru angajaţii care îşi vor desfăşura activitatea în aceleaşi condiţii de muncă. Singura excepţie o reprezintă cei care în ultimele șapte luni au beneficiat de majorarea pentru permanenţa la domiciliu.

Ministerul de Internă precizează, de asemenea, că, potrivit legii, în data de 31 decembrie 2017 a încetat aplicarea majorării pentru permanenţa la domiciliu, acordat numai pentru câteva luni şi doar pentru aproximativ 8.000 de poliţişti. Această majorare de 40 la sută se raporta la salariul de funcţie, diferit de la poliţist la poliţist, şi la numărul de ore individual aferent prezenţei la domiciliu. Această măsură temporară a fost cunoscută de către instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi angajaţii acestora, dar şi de organizaţiile sindicale. În anul 2017, la Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj au fost angajate, în total, 34 de persoane. Dintre aceștia, 30 sunt agenți de poliție (11 de la școlile de subofițeri și 19 din sursă externă) cărora li s-au alăturat patru ofițeri (trei veniți după terminarea studiilor la Academia de Poliție și unul angajat din sursă externă, pe funcție de specialist).

 

 

 

Alte articole

2 Thoughts to “Semne bune anul are: din februarie, sute de polițiști sălăjeni vor beneficia de creșteri salariale”

  1. Anonim

    bani multi activitate zero pensii la 40 ani nu de mirare ca innebunesc de cap (vezi cazul pedofilului din lift)

  2. Anonim

    Domnu ziarist (?)!
    Lasi impresia unei cresteri spectaculoase si nu ii adevarat! Sporul de permanenta, CARE SE PIERDE, era de 40%, se castiga 5% spor de politie judiciara ( adica la aciia care fac dosare penale), deci aritmetica, nu matematica spune ca va fi o scadere de 35%, fara a mai calcula eventualele scaderi ocazionate de trecerea contributiilor la angajat.
    Deci VESTILE NU SUNT BUNE! dimpotriva…
    Cu stima,

Leave a Comment