Salajul e pregatit de iarna

Salajul e pregatit de iarnaCalin Popescu Tariceanu, primul ministru al Romaniei, a sustinut, ieri, o videoconferinta cu reprezentantii autoritatilor locale. Principalele teme abordate au fost examinarea stadiului in care se afla pregatirile pentru sezonul rece si masurile privind manifestarile organizate pentru marcarea momentului aderarii Romaniei la U.E.

La eveniment au luat parte reprezentanti ai Institutiei Prefectului Salaj si ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU), Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) si ai Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ).

Toate activitatile sociale si economice trebuie sa se desfasoare in conditii cat mai bune, si, de asemenea, trebuie evitata blocarea drumurilor in caz de ninsori abundente, a sustinut premierul. In acest sens, trebuie sa se faca o verificare asidua a stocului de combustibil al tuturor utilajelor de deszapezire. Pentru ca pe parcursul sezonului rece sa nu fie nici un fel de probleme, Guvernul Romaniei a luat cateva masuri, respectiv, pentru 72 de consilii locale a fost alocata suma de 4.900 miliarde de lei vechi in vederea reducerii costului la combustibil, iar pentru alte 71, le-au fost repartizati 1.700 de milarde de lei vechi, pentru constituirea stocului de combustibil.

In cadrul conferintei s-a mai pus in discutie si modul de desfasurare al manifestarilor dedicate aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. In acest sens, Guvernul a inaintat un proiect care vizeaza desfasurarea manifestarilor pe trei paliere, respectiv, in Bucuresti, in capitalele regiunilor istorice (Iasi, Cluj, Alba Iulia, Brasov) si in fiecare resedinta de judet. Intrarea Romaniei in marea familie a Uniunii Europene este o realizare importanta, a afirmat executivul.

Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a spus ca printre masurile preventive care trebuie luate in perioada sezonului rece sunt: revizuirea planului operativ de interventie in caz de urgenta; verificarea metodelor de informare si alarmare a institutiilor implicate in interventia de urgenta -IPJ, IJJ si IPJ. Totodata, primarii au obligatia de a verifica rezervoarele de combustibil si materialele de interventie. Blaga a mai adaugat ca, la nivel regional, exista sapte comandamente pentru situatii de urgenta, iar la nivel judetean, 44.

La nivel national exista deja in dotare 55.000 de metri cubi de nisip, 85.000 de tone de sare – reprezentand 60 la suta din ceea ce este contractat. De asemenea, pentru deszapezirea drumurilor nationale vor fi folosite 557 de utilaje proprii si 2.209 de utilaje inchiriate. Pentru alimentarea cu combustibil a acestora s-au pus la dispozitie 360 de tone de motorina.

In incheierea videoconferintei s-a dat cuvantul fiecarui prefect din judetele care se confrunta cu probleme in acest sens.

Leave a Comment