Numarul apelurilor primite in primele sase luni ale acestui an la singura linie gratuita de asistenta pentru copii si parinti la nivel national, Telefonul copilului, este de patru ori mai mare decat anul trecut, in aceeasi perioada. Chiar in aceste conditii, judetul Salaj se afla pe ultimul loc dintre toate judetele din tara ca numar de apeluri efectuate la acest serviciu, respectiv la numarul de telefon 116 111.
Conform datelor existente in baza de date a callcenter-ului Asociatiei Telefonul Copilului, peste 75.000 de copii au sunat la acest numar, in majoritatea cazurilor cei mici plangandu-se de saracie si de reducerea ajutoarelor sociale acordate. Mii de cazuri au necesitat interventia institutiilor abilitate, iar zeci de copii au ajuns in grija statului din cauza saraciei. Peste 1.000 de copii au semnalat cazuri de abuz si violenta in familie, iar in 48 de cazuri a fost vorba de abuz sexual si trafic de minori, se arata intr-un comunicat de presa. Potrivit aceleiasi surse, in ceea ce priveste repartizarea pe judete, cele mai putine cazuri au fost inregistrate in Salaj, Covasna, Tulcea, Harghita si Arges, iar cele mai multe in Iasi, Constanta, Bacau, Vaslui, Teleorman si Ilfov. Pe regiuni, cele mai multe apeluri au venit din regiunea Moldova (26,46 la suta), urmata de Muntenia (19,49 la suta), Transilvania (15,83 procente), Bucuresti (15,27 la suta), Oltenia (10,02 la suta).
Cifra record inregistrata la Telefonul copilului in primul semestru al anului este de 75.033 de apeluri, de patru ori mai mare fata de aceeasi perioada a anului 2010, cand s-au inregistrat 18.882 de apeluri. Principalul motor care a generat aceasta crestere este reprezentat de extinderea programului de lucru la 16 ore pe zi, in intervalul 8-24, de luni pana duminica.
Cea mai mare crestere, de peste 60 de procente fata de aceeasi perioada a anului trecut s-a inregistrat la apelurile date pentru consiliere juridica. Intrebarile se refera la alocatii si indemnizatii, incredintarea copilului, pensia alimentara, mentinerea legaturilor personale, dreptul la vizita al parintelui care nu a obtinut incredintarea copilului, ordonanta presedintiala, parasirea tarii cu un minor, inregistrarea tardiva a nasterii, precum si drepturile copilului. Din pacate, si numarul cazurilor de abuz sexual asupra copilului si trafic de minori aproape s-a dublat in prima jumatate a acestui an. Cu sprijinul institutiilor abilitate, au fost adoptate cele mai bune solutii pentru stoparea abuzului si inlaturarea efectelor negative produse de situatia traumatizanta, iar agresorii au fost condamnati pentru faptele savarsite. Si consilierea psihologica indica o crestere de 25,06 la suta, in situatii in care copiii se simteau singuri, tristi, neintelesi, neglijati, discriminati, respinsi si in legatura cu probleme specifice varstei sau chiar sentimentale.
Asociatia Telefonul Copilului este o organizatie neguvernamentala, non-profit, activa in domeniul protectiei drepturilor copilului, care pune la dispozitia copiilor si parintilor linia de asistenta gratuita, unica la nivel european, 116 111.