Sălăjenii au fost amendați cu peste 87.000 de lei în doar 48 de ore

Polițiștii au intervenit, în ultimele zile, la aproape 30 de evenimente la care au fost solicitați pentru a menține siguranța publică, majoritatea sesizate prin 112. De asemenea, au constatat 12 infracțiuni și au aplicat aproape 300 de sancțiuni contravenționale unor persoane care au încălcat legea. 23 din cele 29 de evenimente au fost sesizate de cetățeni prin numărul unic de urgență.În urma activităților, au fost constatate 12 infracţiuni, dintre care o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere (conducere sub influenţa băuturilor alcoolice), cinci contra patrimoniului (furturi și distrugere), iar diferenţa au constituit alte fapte. De asemenea au fost aplicate 294 de amenzi, în valoare totală de 87.115 lei. Totodată, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au lăsat 14 sălăjeni fără permis și au retras 15 certificate de înmatriculare pentru diverse abateri la legislația rutieră. Una dintre cele mai grave fapte a fost constatată de polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda după ce care au oprit în trafic, pentru un control de rutină, un autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, din Ileanda. Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 0,92 mg./l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Foto: © Magazin Sălăjean

 

Leave a Comment