Rromii din Pustă Vale caută dreptatea

Reprezentanţii organizaţiilor şi comunităţilor de romi şi-au exprimat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, îngrijorarea şi nemulţumirea faţă de atitudinea organelor statului legată de problematica romilor. În centrul discuţiilor s-a aflat cazul bărbatului din Pustă Vale împuşcat, în weekend, de un poliţist. Aceştia nădăjduiesc că ancheta se va desfăşura obiectiv şi profesionist şi va ţine cont de toate probele şi declaraţiile martorilor.

Intervenţia poliţistului în cazul bărbatului de 26 de ani din Pustă Vale suspectat că ar fi furat materiale feroase de la o firmă din Şimleu Silvaniei a fost incriminată de reprezentanţii comunităţii şi ai unor organisme non-guvernamentale pentru drepturile rromilor. Cercetările în acest caz sunt în derulare, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj continuă ancheta, poliţistul fiind cercetat penal pentru omor deosebit de grav.
Invocând starea tensionată în care se află în aceste zile comunitatea de rromi din Pustă Vale, reprezentanţi ai unor organizaţii civice din Sălaj şi din ţară şi-au exprimat punctul de vedere referitor la evenimentul petrecut în weekend. Robert Vasi, preşedintele fundaţiei sălăjene Romani Criss „Şanse egale” a reiterat câteva cazuri recente din comunităţi de rromi în care răspunsul şi implicarea organelor de ordine ar fi discutabilă. „Pe noi ne îngrijorează că au fost situaţii similare în comunităţile locuite de rromi, cum ar fi cel la Ileanda, când un angajat al poliţiei a dat foc mai multor case ale romilor. Atunci ni s-a spus că autorul este necunoscut, în timp ce angajatul respectiv a fost mutat din Ileanda pentru că nu a gestionat bine cazul (deşi el era cel bănuit). La Cuceu mai multe persoane au dat fost la 5 case ale rromilor, dar numai una singură a fost condamnată la 3 ani cu suspendare. La Jibou primarul a bătut un bărbat de etnie rromă fiind însoţit de un poliţist comunitar. În acest caz, de la Pustă Vale, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sălaj s-a antepronunţat înaintea instanţei şi a finalizării cercetării cazului, susţinând că poliţistul era în legitimă apărare”, a explicat Robert Vasi. Acesta a arătat că în acest moment, în urma tragicului eveniment încrederea comunităţii în organele statului este foarte scăzută şi că aşteaptă ca instituţiile abilitate de la nivel de judeţ să „ia în serios problematica rromilor”.

„Comunitatea a fost un butoi de pulbere”

Potrivit relatărilor făcute de Gabriel Dondoţi, vicepreşedintele Alianţei Naţionale Civice Democratice a Rromilor, în momentul petrecerii tragediei oamenii erau revoltaţi şi voiau să-şi facă singuri dreptate pentru că, aşa cum sublinia Marin Trandafir Gros, delegatul din Pustă Vale, „tânărul a fost împuşcat din spate, ca un câine”. „Am fost în seara aceea acolo şi comunitatea erau un butoi de pulbere, Atunci voiau să rezolve totul singuri, dar e bine că până la urmă lucrurile s-au calmat. În astfel de cazuri trebuie să fim foarte atenţi şi să fim acolo, pentru aplanarea unor conflicte (pentru că se ştie că rromii au un caracter răzbunător şi sunt foarte mulţi care se agită)”, a spus Gabriel Dondoţi. Acesta a susţinut că „e îngrijorător modul în care este gestionat acest caz. Conform declaraţiilor martorilor, decedatul a fost oprit pentru un furt, a fost agresat de poliţist, iar când o persoană este împuşcată în spate de la 15 metri distanţă, cum poţi să spui că ai tras în legitimă apărare? Pedeapsa pentru furt este închisoarea, nu împuşcarea. Este o tragedie, pentru că acel tânăr, dincolo de faptul că este rrom, a fost o fiinţă, cu visele ei şi familia ei. Avea patru copii, care nu ştim, când vor fi mari, ce părere vor avea despre poliţie”, a apreciat vicepreşedintele ANCDR. Reprezentantul sălăjean al acestei alianţe, Mirela Faitaş, a susţinut că acest eveniment nedorit a tulburat comunitatea din Pustă Vale, care „nu este violentă, mai ales că în ultima vreme foarte multe familii au trecut la diferite confesiuni religioase”.

Ancheta, în desfăşurare

În replică, reprezentantului organelor de ordine a subliniat că nu pentru furt a fost împuşcat bărbatul din Pustă Vale. „Furtul este o infracţiune, dar cine a spus că poliţistul l-a împuşcat pentru că a furat? Este surprinzătoare atitudinea dumneavoastră faţă de un om îmbrăcat în hainele statului. Când poliţistul îţi spune să te opreşti şi nu te-ai oprit, omul legii poate să tragă, dacă viaţa lui este în pericol. Poliţistul când merge în comunitatea de rromi trebuie respectat. Cum îţi respecţi vecinii români, dacă pe poliţist nu îl respecţi? Ancheta este în desfăşurare sub supravegherea procurorului, iar noi nu ne-am antepronunţat în acest caz”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj, Tincuţa Dumuţa.

Problemele rromilor, în atenţia autorităţilor

Şi reprezentantul Instituţiei Prefectului, subprefectul Lucian Băican, a răspuns la rândul său acuzelor referitoare la neimplicarea în problemele comunităţilor de rromi din judeţ având în vedere întrunirile lunare de dialog social, precum şi solicitarea prefectului Filonaş Chiş de a fi cooptat, de către Mădălin Voicu, în grupul de lucru pentru elaborarea strategiilor sociale pentru comunităţile de rromi. „Chiar în cursul săptămânii trecute la Prefectura Sălaj s-au dezbătut aspecte legate de problematica rromilor, din sfera socială, educaţională şi culturală. Nu putem fi acuzaţi că nu stăm la discuţii cu aceste comunităţi. La Almaşu ne-am implicat foarte activ, recent, după ce inundaţiile au distrus locuinţele rromilor pentru a găsi soluţii în vederea construirii de noi case acestora. Cât despre evenimentul nedorit de la Pustă Vale organele de poliţie şi jandarmii au detensionat cu succes pe moment situaţia. Noi suntem deschişi la colaborare şi sprijin pentru aceste comunităţi”, a afirmat Lucian Băican, care a menţionat că despre evenimentul de la Pustă Vale s-a aflat şi în cancelaria premierului ţării.

Comunitatea invocă respectul

Reprezentanţii organizaţiilor prezente marţi la dezbateri au susţinut că nu vor să lanseze acuze, ci doar să se asigure că ancheta se va desfăşura corect şi profesionist. „Scopul organizaţiilor de rromi nu este acela de a face acuzaţii. Noi doar ne-am exprimat îngrijorarea referitoare la acest caz. Dorm ca ancheta să se desfăşoare obiectiv şi profesionist, să se ţină cont de probele şi declaraţiile martorilor. Comunitatea este în continuare tensionată şi din acest motiv mizăm pe colaborarea cu instituţiile statului, pe respectarea legii. Vrem ca şi cetăţenii rromi să fie respectaţi în comunitate şi să găsim împreună acele soluţii prin care situaţia lor să se îmbunătăţească”, a conchis Gabriel Dondoţi.

70 Thoughts to “Rromii din Pustă Vale caută dreptatea”

  1. Anonim

    hai sa nu mai dramatizam, auzi drepturile rromilor. dar drepturile noastre, ale romanilor unde sunt? dar obligatiile rromilor unde sunt? politistul ar trebui avansat in grad, nicidecum cercetat. ca sa va scutesc de comentarii ulterioare si intrebari suplimentare nu sunt politist, nu am nici o legatura cu munca de politie.

  2. Anonim

    Ei vor sa fie respectati dar nu respecta pe nimeni.Acesti reprezentanti de ce nu se sesizeaza si cand tiganii praduesc culturile romanilor.

  3. Anonim

    in cazul barbatului din jibou era cu calul pe pamantul omului verificati seara tarziu cum e plin cu caii tiganilor dar ei daca fura chemi politia si ei iti zic ca sa-l prinzi si sa-l aduci la ei mai ales aia care sunt pe o mana cu tiganii

  4. bianca

    wai wai …. nici nu imi vine sa cred ca se poate intampla asa ceva … Nu vreau sa dau vina p nici o parte din ei( rromi sau politisti)ce ar fi ei k pana la urma tot oameni suntem toti… Dar sa vezi asemenea lucru ff greu … mergem in jos ..in timp ce vulturi se lupta pt putere noi incercam sa supravietuim ..nu pot sa cred ce a ajuns Romania 🙁 trist pana cand vom spera in zadar la un viitor mai bun, knd , cei care ar trebui sa ne ajute ne afunda si ne secatuiesc tot mai mult..knd putem spera la un viitor mai bun pt copii nostri??…

  5. niku

    Sa mergi in satul pusta singur, sa retii un tigan suspect de furt desi stii ca acolo sunt peste 1000 de persoane,multe conflictuale, este o greseala, Politistul putea sa fie omorat si sigur ca a folosit armamentul pentru aparare O actiune coordonata insuficient si lipsa politstilor ca numar, a dus la moartea unui om,,paca.,Reforma statului si diminuarea nr politistilor duce la astfel de situatii tragice,

  6. Eu

    Politistul din Simleu – erou national!
    Moartea tiganilor

  7. Anonim

    Daca stam sa socotim etniile au mai multe drepturi de cat noi….Ne-am cam saturat de atata „discriminare” vorba vine,ei toti sunt discriminati bine ca ii tinem in spatele nostru pana cand …nu stiu.

  8. priki

    merge-ti drecu cu alianta drepturilor romilor cu tot.uitati-va mai jos si vedeti ca alti 2 tiganoci au talharit un batranel de 81 ani si voi ii mai sustineti.pai sa stati voi intre ei si sa ii integrati.
    si cum adica sa isi faca ei dreptate singuri.pai s-ar putea ca intr-o zi sa ne trezim cu totii si sa intram peste ei sa ii linsam,si sa vedem atunci ce dreptate isi mai fac.sa nu cumva sa se lege de romanii nostri ca ii omoram.voi de la alianta drecului instigati prin declaratiile voastre.dispareti

    1. fely

      bine zis piki…fii rau,paie pe ei ca si pe porci

  9. Ioan G.

    Autoritatile statului sa nu se lase impresionate de tanguielile ONG-urilor de tigani! Milioane de tigani nu platesc nici un fel de impozit la stat, dar pretind ajutoare sociale, se inmultesc accelerat – va dati seama ce va fi tara asta in zece-cincisprezece ani?

  10. LICA

    domnilor vreau s-al felicit pe plitistul care si-a facut datoria,sa fie avansat sa fie cossiliat si sprijinit,nu putem sa toleram totul.Dar vreau sa va dau un exemplu de politist??????adjectiv.,”un paznic din Jibou a surprins niste tiganii care au furat fier de la o firma,paznicul a sesizat politia,intmplator am fost martor ocular la depozitul unde vroiau sa predea fierul acei tigani.In uram sesizarii de la politia a venit politistul DOMUTA care s-a salutat cordial cu tiganii,le-a spus sa duca fierul inpoi,iar la paznic spre stupoarea celor care eram acolo ia spus”taci din gura,ce vrei sa umblii pe la tribunal cu tiganii,daca le fac dosar pentru furt”D-lor comandanti faceti o paralela intre cele doua intmplari si spuneti care a procedat mai bine.Va multumesc.

    1. anonim

      La fel am patit si eu cu doi puradei,au furat din gradina ,i-am prins frumos si am facut o plimbare la politia Jibou ca sa vezi cum a sarit un politist in apararea lor, unul de culoarea lor si cu DOMUTA am inteles.Rusine pt politistii din Jibou sunt hoti si reziduri,inculti si vai mama lor. CINSTE POLITISTULUI DIN SIMLEU-EROU LOCAL,COMANDANT DE TRIB&POLITIE

  11. Anonim

    PROBLEMA NR.1 A ROMANIEI=ROMII.Nu platesc dari la stat,nu lucreaza

  12. Anonim

    daca reprezentantul tiganilor la prefectura e asa de destept de ce nu comunica presei si opiniei publice cati tigani din Pusta au autorizatii de constructii pe case si cladiri .Oameni buni romanii sunt discriminati ,tiganii sunt favorizati,Politistul acela merita sa-iia locul lui papagalu de Ionescu sefu politiei asta-i in cardasie si cu dracu

  13. Anonim

    cum adica tiganii au caracter razbunator si sunt foarte multi ;suna cumva a amenintare? pai mai Dondoti ar trebui sa-ti ceri scuze de la tot poporul roman de la cei care au murit la revolutie pentru un cacat ca tine ; mai bine murea mata cu tine in p;;; boule rusineeeeee prefecturii ca tolereaza in institutia statului asemenea dejectii usl-isti imputiti

  14. Anonim

    raschetati toti tiganii..sa nu mai ramana UNUL in Romania..neam de hoti si talhari…!!!

  15. bianca

    hahahah faza asta ma face sa rad : ” Mirela Faitaş, a susţinut că acest eveniment nedorit a tulburat comunitatea din Pustă Vale, care “nu este violentă, mai ales că în ultima vreme foarte multe familii au trecut la diferite confesiuni religioase”.”……
    Tu nu stii ce vorbesti.. aia se trec de la o relegie la alta ,depinde doar de unde pot beneficia mai molt … Cik Tiganii credinciosi .. De aia cand stau cu mana la cersit si nu le dai nimik zik,citez : ”Bata`ti D`zo Norocu”… Asta e o binecuvantare Doamna Mirela ??? poate nu stiu eu ..dar mi s`a intamplat de multe ori sa dau bani la copii de tigani si p urma sa vina si mama copiilor cu alt puradel in brate si i`am sp k nu mai dau ..si a inceput cu ”Binecuvantarile” de m`a luat rushinea …. le trebuie drepturi dah nu fac nimik bun ca sa ne arata k chiar merita sa fie tratati ca niste oameni adevarati… cati dintre voi nu ati patit macar o data faza asta ??

  16. nu conteaza

    situatia lor sa se inbunatateasca?nu am inteles bine?nu muncesc ,fura ,put nu respecta si tot ei vin cu conditii?oameni buni luati masuri pana nu va fi prea tarziu pentru noi minoritarii pentru ca ei sunt deja majoritari si va fi vai de noi,sa respecte legile ca si noi sa foloseasca apa si sapunul si apoi sa vina cu dorinta de a munci nu primaria sa le de-a totul primariile sunt de vina ca pe langa ei mai jecmenesc si ei ceva bani…..

  17. Diana

    Felicitari politistului si da..merita avansat in grad pentru ca tre sa fii curajos sa intri „pe teritoriul lor” adica in Pusta Vale … ceea ce este acolo e dezastru si cum zicea cineva..mai sus nu iesi viu de acolo daca mergi singur… .Ei au toate drepturile vin la politie cu tot felu de probleme ca le a fugit fata cu altu …ca fata unuia nu vrea sa se „mharite” cu pruncu meu si tot asa… nu stiu care in ce masura vorbeste dar stiu sigur ca problema rromilor e una grava..odata ca nu au buletine,nu au autorizatii de constructii.. permisele le au luat cum le au luat.. si tot ei vor dreptate? un roman intre 10 rromi sigur iese sifonat ..asta e mentalitatea noastra in loc sa ii ajutam pe politisti prin felicitari..si incurajari suntem dintro data milosi cu unul dintre sutele de rromi care umbla la furat si la distrus pamanturile unor oameni care muncesc de dimineata pana seara.. pentru a avea de mancare..FELICITARI INCA ODATA POLITISTULUI SI CONDUCERII pt ca nimeni nu stie cate probleme fac rromi din pusta vale si ce periculosi sunt..numai Politia Simleu..dc nu se intereseaza persoanele care zic ca sunt reprezentanti ai minoritatilor..pe la Politie sa vada.. cum se comporta in societate ..sa vada daca chiar merita tratati ca oamenii?atunci nu vine nimeni sa vada ..numai cand e vorba de drepturi…sariti toti ca arsi!

  18. Diana

    ei pot face ce vor pt c sunt „ASIGURA TI DE ISUS”

  19. Flory

    Cati politisti au murit din cauza unei spete de oameni care traiesc pe spatele nostru,pacat de copii romi care sunt codamnati sa aleaga acelasi cale

  20. cristina

    felicitari pt politist el si-a facut datoria.

  21. Anonim

    ce naiba tot felicitati pe nemernicul ala atunci ar trabui sa incepeti inpuscatul cu boschetari de romani oare cati romani nu lucreaza sistau la la dracu sa lew duca

  22. Anonim

    An urmatorii 20 de ani la tigani o sa li se spuna romani iar la romani o sa li se spuna tigani

  23. Anonim

    Marin Trandafir Gros, Robert Vasi, Gabriel Dondoţi,
    CINE SUNT ACESTE PERSOANE SI CE LEGATURA AU EI CU PUSTA?????
    De cevorbesc in numele localnicilor? In comunitatea Pusta sunt oameni de valoare care stiu sa isi sustina cauza! De ce vorbesc straini pentru ei? Unde e domnul Talpa si domnul Branza, cei care sunt adevarati lideri pentru comunitate!

  24. Diana

    Anonymus :)) esti din gruparea aia de hackeri? nu cred ca stii tu ce inseamna hacker sau „to hack” c nu stii bine limba romana dapai..altceva…pune ti numele si mai invata umpic de gramatica..apoi vorbeste ” ce naiba il tot felicitati” pe cine pe el il pronume.. si tot asa.. :)) e bine ca esti roman dar limba romana inca „mai ai de invatat” :)) felicitari politistului!!!!!!!!!!!!!!! de 1000 de ori 🙂

  25. erno kovacs

    mai romanasilor mai lasati si voi ciocul mic ca si antre voi sunt o gramada an puscarii si an europa taceti taceti si iar taceti .. antrebare de nota 10 a fost tras an aer un foc de avertisment?????antre nr 2 de ce dna domuta dupa ce la facut pe tiganul anpuscat infractor . dupa acea a schimbat o si a postit la vaszi . adica victima a intrat an curtea omului.. or victima or infractor ….? doar din pacate morttttttt .. si eu sunt tigan da sa stiti ca si noi ca si voi cei de la tara care lasati comentarii cu cuvinte urate .. adica ar trebui gazati toti tiganii ..si noi suntem mandrii de natia noastra si antre voi sunt destui talhari care fura n..nu fier si gainarii mult mai mult exemplu la mine mi sa cerut drept daca vreau sa mai functionez cu firma care o am si crede tima nu mia cerut un tigan cersetor ci mia cerut din organele de control nu dau nume ..bine anteles ca lam refuzat …nu dau spaga .nu iau spaga ..ok antrebare ..trebua .ca sa al anpusc si eu ? multumesc si voi sustine cat traiesc jos rasismul jos abuzul an servici ..si traiasca cinstea si obrazul de om corect si respect maxim unul fata de celalalt ..fie tigan fie roman ..apropo si eu dau zilnic la oameni saraci bani mancare haine doar crede tima ca nu ma uit ce natie are ? dzeu cu mila ptru toti tiganii .. si romanii saraci ..

  26. pentru erno kovacs

    domnule, mortul este infractor, pentru ca deja facuse inchisoare pentru furt si abia iesise. asa ca INFRACTOR A murit!!!

  27. PTR DIANA

    TE ROG SA-TI RECITESTI COMENTARIUL SI APOI SA ANLIZEZI GRESELILE GRAMATICALE

  28. PTR DIANA

    Felicit pe acel politist ptr curajul care l-a avut adica de a intra in acea comunitate binenteles ptr oprirea si depistarea infractorului dar in aceasi masura o felicit pe diana care e varza la lb si lit romana DIANA CU CINE AI DAT BACU CU POLITISTU SAU CU RAPOSATU

  29. Anonim

    cum romanii respecta legea asa ar trebui respectata si de tigani sau pentru ei legea e facuta sa fie incalcata?

  30. anonim

    Cert este ca politistul si-a pierdut cumpatul….si a actionat abuziv fara sa-si solicite camarazii care sa rezolve problema in deplina legalitate si constiinta morala. RRomii din pusta sunt pasnici…..chiar si in conditiile in care impuscatul a servit o bere…

  31. anonim

    Comportamentul deviat al politistului ,incalcand cu buna stiinta etica morala,statutul deontologic….prin impuscare si-a exprimat punctul de vedere fata de romi …fata de societate….in conditiile in care nu a fost vatamat(piatra aruncata dupa ce a fost provocat…cum se presupune nu si-a atins tinta),ori organului de cercetare penala ai este dificil sa dea o solutie favorabila decedatului.Vom vedea!!!!!

  32. Augustusbav

    Tiganii trebuiesc uciși acum,cât nu e prea târziu!Și,hidoși țigani,vă rog,nu mai insistați cu discriminarea,cu Dumnezeu,cu Haoleu,suntem și noi oameni,că nu sunteți decât niște fecale nenorocite,ca râia,distrugeți tot ce atingeți!Nu sunt rasist,nici barbar,vreau doar să ucidem toți țiganii,la fel cum facem și cu muștele,șobolanii,gândacii sau alți paraziti!!Ați distrus România,nenorociților,m-am săturat de muzica voastră de căcat,care a avut succes din cauza lipsei de cultură a românilor proști!Români,nu mai stați ca proștii,mergeți la luptă si ucideti tiganii până nu-i prea târziu….

  33. Anonim

    MOARTE POLITISTILOR!!!

  34. human rights

    Salutare
    Observ in comentariile voastre multa ura si mult rasism , impotriva persoanelor de etnie roma!!! E grav , mai ales ca peste 30-50 de ani romii vor fi majoritari ..si „minoritatea se supune majoritatii” :)) , glumeam si eu un pic :))).
    Stiti cati dintre voi au sange de rom / tigan ??? multi fratilor , multi de tot …sa stiti ca toti care atijuns prin spitale si ati facut transfuzii sanguine , aveti sange de rom/tigan ..:)))) , cei mai mari donatori de sange sunt romii/tiganii …ganditiva foarte bine cand i vorbiti de rau … Dupa aceea sti cati romi/togani au murit pe front pentry aceasta tara ??? va spun eu multi de tot !!!! Stiti cati romi/tigani au stat cu arma in mana sa va apere ….cati romi au aparat granitele acestui Stat ??? multi ….. Stoiti cati romi/tigani au luptata la revolutie pentru libertate ???? multi …. au si murit la revolutie , impuscati …. Stiti cati romi au murit la Auschwitz , in timp ce fii , tatii erau pe front pentru apararea acestui STAT??? au murit peste 35.000 de romi!!!!
    Stiti cati romi isi vor apara tara si viata ???? multi de tot !!!!!!!!!!
    terminati cu rasismult si intoleranta !!!!!!!

  35. ioana

    mereti naibi de romani jegos uitativa cati boschetari sunt si betiv de romani si cati nu lucreaza asta nu vedeti nemernicilor moartea politistului

  36. Anonim

    Primarul Turcas este in cardasie cu Talpa si Branza sa calificat ca martor la furtu de case de la ceilalti tigani

  37. Anonim

    Aseara pe la ora zece SEPTIMIU TURCAS saspanzurat Carmen disperata ia taiat cablu

  38. Anonim

    Nevasta lui Turcas rste o doamna ,Ma rugat dupa ce am ajutato sal dezlege din beci sa nu spun nimanui.

  39. Anonim

    Imi pare rau pentru septimiu .sa se spanzure chiar el dupa ce a castigat alegerile,

  40. Anonim

    tURCAS UN pRIMAR JEGOS SI NENOROCIT !!!

  41. Anonim

    Human Rights, vorbesti numai prosti si esti plin de demagogie. Din punctul meu de vedere aceasta atitudine nu se datoreaza atentiei si grijii excesive pt. drepturile tiganilor ci pt. fondurile guvernamentale si neguvernabile pe care le primiti din banul public pt. nimic. Sunteti o plaga pt. societate la fel ca si majoritatea celor pe care-i reprezentati.

  42. Anonim

    Bravo politistului.
    Din pacate cand vad cum este vanat inteleg atitudine politistilor din Jibou si sunt convins ca si din alte zone de a nu se amesteca, pt. ca au suficienta experienta in reletia cu aceasta etnie si au vazut ca ei au doar drepturi fara nici o obligatie.
    Ma rog sa le dea D-zeu minte leguitorilor nostri sa adopte o lege prin care sa-ti poti proteja proprietatea cu arma.

  43. Human

    Anonimule de la august 22, 2012at 3:23pm
    Trebuie sa sti ca esti facut di prosti si tatal tau era un demagog in momentul in care te-a conceput. Punctul tau de vedere e aberant. habar nu ai ce vorbesti… fonduri guvernamentale … tara e in criza si tu vb de bani …. se vede ca traiesti pe alta planeta ..mai gandeste daca esti in stare si cauta alt motiv ..asta cu fondurile guvernamentale nu merge pentru ca nu se dau fonduri guvernamentale decat institutiilor publice !!
    Pune mana pe carte , mai citeste /invata si mai scrie dupa aceea.

  44. Anonim

    Human, in primul eand invata sa scrii corect romaneste.
    In alta ordine de idei, decat sa ajungi la mama si tata cuiva (de altfel exprimare caracteristica natiei/rasei vastre), mai bine ne-ai impartasi si noua, din vasta voastra cultura si din multitudinea de carti pe care le cititi incontinu (presupun ca din aceasta cauza nu puteti obtine si nici pastra un loc de munca) de unde obtineti fondurile necesare bunei functionari a unui ONG. Te rog sa nu-mi spui ca din donatii de la cetateni de genul celor din Pusta ca devi penibil mai mult decat esti.
    Daca ai fi un cetatean onest ti-ai cauta un loc de munca serios, nu unul care traieste de pe urma exploatarii dramei celor defavorizati de soarta.

  45. Human_Rights_

    Anonimule ai glume in program … chiar daca e asa cum spui …as fi un minoritar … am o scuza …. sa gresesc cand scriu …. insa tu marele Roman .. se vede ca ai trecut pe langa scoala. Nu scrii gramatical si esti semianalfabet la fel ca si cei din Pusta VAle . Tine minte ..eu nu iau bani de la Statul Roman si nu iau bani de la NIMENI din Romania. Ce mai trebuie sa stii este ca eu comparativ cu tine , nu mi-am baut cerneala :))) si nici nu mi-am cumparat diplomele de studii cum probabil ai facut tu. Legat de parintii tai , probabil sarmanii nu au nici o vita ca tu esti o creatura fara caracter si plin de jeg la propriu…
    Un ONG functioneaa independent, apolitic si din resurse financiare proprii, dinatii , sponsorizari, proiecte si programe … nu cred ca intelegi foarte multe … oricum eu stiu scrie un Proiect europen si sa-l si castig ..

  46. Anonim

    Human, vorbesti frumos si atata tot… Lasa-ne!

  47. Human_Rights_

    OK_ sa ai o zi placuta

  48. Anonim

    Din asta-si castiga painea, bate din gura fara sa produca nimic.
    Cei care sunteti din Zalau, precis il stiti, cel putin din vedere pe un tiganoc gras si barbos, mare bisnitar in fata la Hotel Porolissum. Si ala este mare presedinte de ONG care face bani buni cu asa zisele drepturi ale tiganilor.
    Dar pt. drepturile oamenilor normali, care se trezesc zi de zi sa mearga la munca sa plateasca taxe si impozite din care statul acesta nevolnic intretie acesti paraziti cine se lupta???
    Oare procurorii din Zalau sunt atat de orbi incat nu-i vad pe cei care fac schimb valutar si vand tigari de contrabanda in fata Hotelului sau nu au curajul sa se implice???

  49. mai, mai, sa fie

    sfidarea autoritatii statului, provocarile nu merg foarte mult. in istorie consecintele s-au analizat dupa….

  50. Anonim

    oameni buni invatati sa scrieti sunteti dezastru

  51. Anonim

    oameni buni invatati sa scrieti corect sunteti dezastru

  52. Anonim

    Poate in limita timpului disponibil ne corectezi tu greselile.

  53. Carl Lucas

    Transmit condoleante familiei …..pacat sa mori asa fara sa lupti !
    As vrea sa -mi exprim adevarata durere in suflet pentru acest „Om” …care a fost executat miseleste .
    Probabil ca fiind militian la Simleu …..ai dreptul sa faci cam ce vrei .
    De fapt nu educatia necesara la facut militian , ci felul prin care a fost facut militian .
    Conditiile si inprejurarile care au dus la inpuscarea acestui Om , o dovedeste .
    De fapt la Simleu nu sint Politisti, ci numai uniforma …..acesti indivizi fiind de altfel Militieni …oameni fara scrupule sau grad de educatie .
    Gradul lor de educatie se manifesta la restaurantul Bradet ….cel care ……sotia are grija de Restaurant iar sotul este Securist !
    Am pus numele meu adevarat ……probabil ca multi din lumea …militienilor ma cunosc la fel si cei al Securistilor …….
    Poate va intrebati de ce oare ?
    Cred ca se datoreaza faptului ca cu ani in urma am vorbit mult la Europa Libera …..iar de 10 ani sint casatorit cu fosta Judecatoare ; Chiffa Viorica .
    Ce sa mai spun ?
    Pentru fratii mei …rromi !
    in baza faptelor petrecute de cu multi ani in urma ….de pe vremea inpuscatului ( Ceausescu) in aceasta comunitate ….
    Mereu tratamentele incasate de la Militia Simleu …….stim noi toate cele intimplate .
    In baza discriminarii elocvente …..si chiar a executarii oamenilor ……….parasiti Simleul Silvaniei .
    Mergeti la Ambasada Americana si cereti AZIL POLITIC .
    Motivele pe care vi le-am invocat , sint motive politice …..
    Aceste motive se claseaza pentru ;Azil Politic .
    Aici in tara asta nu veti putea vinde nici fier vechi , nici pene sau nuci .
    Veti gasi o munca nu va faceti probleme.
    Sint munci ….unde nu se cere sa scrieti sau sa cititi …..munci pe care americanii nu le fac …..doar mexicanii .
    Mergeti si cereti Azil Politic .
    Asta este parerea mea .
    nu…sa nu credeti ca si eu am vindut Nuci sau Pene…..nu .
    Eu am fost Sudor de Panson….am lucrat la Uzina Montaj Vulcan Buc.
    Probabil ca dintre cei care citesc acest comentariu …..au auzit de mine …..
    Mult succes .
    Sper sa ramina anuntul …
    Sper ca nu am suparat Ziarul……sau militienii…..cozile lor de topor ….s.a.m.d

  54. Carl Lucas

    Dupa toate aceste comentarii inpotriva rromilor …..ar trebui si eu sa ma infuri si sa dau in romanca asta …sa o bat pina se chinue sa moara ……numai pentru ca este romanca si eu nu sint !
    Ar trebui sa o spinzur ….sau sa o impusc .
    Cel mai bine …cea mai buna idee ar fi sa o inpusc pe la spate ……
    Dar , chiar asa ….ce bine o sa-mi fie ….o sa fiu erou …pardon BOU …..era sa ma excit .
    Mai …oamenilor sau cetatenilor .
    Voi stiti ca de cite ori am fost in vacanta in Simleu …..nu am facut altceva decit sa dau de mincare si de baut la milogi …..milogii fiind ;Securisti , Militieni ,Pupincuristi cadre de la Judecatorie , doctori din Simleu si altii ..
    Prietenii sotiei mele …..scumpa de ea .
    Bineinteles ca si eu i-am incasat …
    Unele romance , sotiile altora ….mi-au platit in natura ….toata consumatia ..
    Nu e asta ceva ?
    Romani !!!
    Mizerabili !
    Ce face banul ……din Romani !
    Voi vorbiti de rromi ????
    Voi cei care va culcati , abuzati sexual copii vostri …
    Cei care violati femeile cu forta…….
    Cei care fura cu Camioanele …..sau delapidati banci si institutii bancare …..
    Mai vreti sa spun ???
    Nu …ca ma inerveaza adevarul ….cind ma gindesc ce natiune perfecta sinteti !

  55. vvvmm

    copii vostri sa fie inpuscati pe la spate sa dea dum-zeu daca nu faceti dreptate…mincinosi jegosi…

  56. Carl Lucas

    Ziarul asta COMUNIST nu stie sa vina cu o situatie mai precisa ?
    De ce nu se mai spune nimica ??
    De ce Ziarul Tace ?
    Are urechile astupate ?
    Ochii acoperiti ?
    Si Urechile infundate ????
    De ce nu se da o situatie la ZI a problemei ????
    De ce tace ca Cacatul in Iarba ……iarba aia din parcul de la Militie ?
    Bineinteles aia de la Simleu !

  57. Carl Lucas

    Se vede ca Moderatorul are grija sa nu apara tot ce se scrie …
    Am scris mai multe despre cazul asta si nu a aparut !
    Probabil ca la tovarasii de la Ziar le e teama de ceva ……

  58. Human_Rights

    orice ziar este condus de politician..asa ca….n te astepta ca cineva sa recunoasca ca in acest caz Florin a fost EXECUTAT prin impuscare !!!
    Oricum politistul a fost suspendat din functie si cazul merge mai departe .. cu acuzatia pentru omor deosebit de grav !!!

  59. jean valjean

    \mai,Karcsi,cine dreacu te-a pus sa le dai de baut?? De fapt,tu te doreai bagat in seama si te gudureai pe langa ei.Cat despre plata in natura pe care ai fi primit-o,ce sa zic,la cat esti de macho!!

  60. Carl Lucas

    Auzi ….Jean…
    Nu este asa .
    Oriunde mergeam……ori unde eram invitati …..noi plateam pina la urma!
    Sa-ti mai spun ceva ; Eu nu ma guduram…..ideea este gresita …
    De ce sa ma guduresc ???
    Ce im-i trebuie ?????
    Fi serios ……

  61. Carl Lucas

    Pe data de 2-Noiembrie pe la orele 13;00 am intrat sa vorbesc despre acest Caz cu redactorul de la acest Ziar …..
    Tov; redactor sef a aparut pina la urma …..in adidasi si blugi …..
    Arata ca un …..bisnitar …care vinde tigari !
    Am ridicat problema asta a tiganului inpuscat la Pusta Vale …
    As vrea doar sa arat celor cititori al Ziarului , ca acest Redactor sef …..este doar o mina a Consiliului si al Securitati …..o mina cu care ceilalti se sterg la CUR.
    Nu uitati un lucru ;
    Inca Comunistii traiesc …la fel si tovarasii…..
    Apropo;
    Cazul asta este preluat si reprezentat de catre un Avocat din Satu Mare .
    Cei din Zalau ….sint prea unsi ……
    Ce credeti voi ?????

  62. jo

    mai Karci cu chifa viorica te lauzi tu ca o bati.pai bine faci ca aia numai judecatoare nu a fost ci mai degtraba din cealalta categorie de clienti de la tribunal,asa ca da-i si consiliaz-o,ca te merita.

  63. yyy

    moarte primarului hot

  64. ioan

    tigani doar prin violenta rezolva cam multe lucruri.un caz asemanator am vazut in anglia a fost impuscat un tigan care nu sa oprit la somatia politistului.am urmarit acest caz in presa si la tv .politistul a fost avansat pt ca si-a facut datoria.iar tiganul ingropat pt ca era hot cu state vechii. asa ca domnul talpa si clanul de tiganii sa stea linisit sa isi vada de treburile lor. sa-l caute pe lolos militianu din simleu care era omul tiganilor din pusta vale .acum pensionar .daca tigani au avut curajul sa-i spuna domnului lolos. pe fata ca nu mai manca paine de la ei motivul fiind aducerea fortelor de ordine.bravo politistului care a facut cum scrie cartea,ASA TREBUIE SA PROCEDEZE TOTII POLITIST SA PUNA MANA PE ARMA DACA SANT IN PERICOL .NU SA CEARA INTARIRI LA 112.

  65. Carl Lucas

    Mei Ioane sau Ionica…..
    Ai spus foarte bine.
    Politistii sa puna Mina Pe arma ……daca sint in pericol.
    Numai daca sint in pericol…….
    Sa puna mina Pe arma sau sa traga???in caz ca este atacat .
    Normal.
    Daca te grind esti putin ai sa vezi ca Militianul asta nu a fost
    atacat……
    Acel om a fost inpuscat in partea din spate…..si nu avea in mina nimica cu care sa puna viata Militianului in pericol.
    Am vrut doar sa-ti spun ca tu ai uitat probabil acest amanunt…. foarte important.

  66. ioan

    am vazut in italia unul care a fugit in timp ce era legitimat. a scos pistolul si a tras in el .sa constatat ca era urmarit. a decedat si e bun mort. carabinierul nu este cercetat nu amenintat .nu are treaba cu legea .a facut ce spune carte legilor.asta trebuie si la noi in tara .sa nu spuna legea daca va fii gasit vinovat.. atata vreme cat tu esti la furat esti vinovat de incalcarea legii !!! puscatii merita totii care fura indiferent de natie!!

  67. George

    lasa..sa`i duca pe toti in africa,,,ca ne-am saturat de ignoranta si putoarea lor sa nu mai zic de nesimtire si crime nepedepsite facute de toti negrii nespalati!!!! huo…!!!!!! africa––ceausescu inapoi!!!!

  68. George

    Si inca ceva….urmatorul presedinte va fi un calau pentru voi negrilor nespalati…o sa va trimita in africa…precum a vrut si ceausescu….ca si hrana pentru africani!!!da intai va baga`n var sa va purificati!

Leave a Comment