România va intra în stare de urgență la începutul săptămânii viitoare

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, a anunțat sâmbătă seara că de la începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil de luni, va decreta stare de urgență pe teritoriul țării.

Potrivit Constituţiei României, Articolul 93, intitulat „Măsuri excepţionale”, preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult cinci zile de la luarea acesteia. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora. În situația în care Parlamentul nu încuviințează starea instituită, Președintele României revocă decretul, măsurile dispuse încetându-și aplicabilitatea.

Legislaţia care cuprinde măsurile excepţionale, în cazul stării de urgenţă, este Ordonanța de urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.  Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență trebuie să prevadă următoarele: a) motivele care au impus instituirea stării; b) zona în care se instituie; c) perioada pentru care se instituie; d) drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrânge, în limitele prevederilor constituționale și ale art. 4 din prezenta ordonanță de urgență;  e) autoritățile militare și civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului și competențele acestora; f) alte prevederi, dacă se consideră necesare. Ce înseamnă şi ce măsuri se iau în starea de urgenţă Potrivit Ordonanţei, starea de asediu și starea de urgență sunt măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și siguranței naționale sau a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea și înlăturarea urmărilor unor dezastre. Starea de urgență se instituie pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

În ce condiţii se instituie starea de urgenţă

Starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social și de ordine publică, instituit în întreaga țară sau în anumite zone ori în unele unități administrativ-teritoriale, în următoarele situații: a) existența unor amenințări la adresa siguranței naționale sau democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate; b) iminența producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora. Atenţie! Pe durata stării de asediu și a stării de urgență, proporțional cu gravitatea situației ce a determinat instituirea acestora și numai dacă este necesar, poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale înscrise în Constituție, cu acordul ministrului justiției. În plus, durata serviciului militar obligatoriu sau a concentrării poate fi prelungită până la încetarea stării de asediu sau a stării de urgență, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. 

În raport cu evoluția situațiilor de pericol se poate trece de la starea de urgență la starea de asediu. Conducătorii autorităților publice centrale și locale, precum și cei ai altor persoane juridice sunt obligați să aplice în domeniul lor de activitate măsurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență și în actele normative conexe. Persoanele fizice sunt obligate să respecte măsurile cuprinse în prezenta ordonanță de urgență și dispozițiile prevăzute în actele normative specifice stării instituite.

Ce măsuri se iau în starea de urgenţă

Pe durata stării de urgență, se pot lua următoarele măsuri: a) aplicarea de către autoritățile militare a măsurilor prevăzute în planurile aprobate conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și ale decretului de instituire; b) organizarea și asigurarea cu prioritate a transporturilor pentru nevoile forțelor destinate apărării c) închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și a pazei și supravegherii frontierei pe toată lungimea sa. (2) Pe durata stării de urgență, instituită în temeiul art. 3 lit. b), autoritățile și instituțiile publice, agenții economici și populația sunt obligați să aplice și să respecte prevederile legale speciale pe domeniu, precum și măsurile dispuse de autoritățile competente.

Pe durata stării de urgenţă sunt interzise limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război, tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante, condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau internaţional, precum şi restrângerea accesului liber la justiţie,  se arată în Legea nr. 453/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Potrivit OUG nr. 1/1999, pe durata stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României, republicată.

 

Alte articole

9 Thoughts to “România va intra în stare de urgență la începutul săptămânii viitoare”

  1. Anonim

    Politrukul Werner se implica chiar prea mult doar in „problemele” lui si a PNL-ului . Sa-l repui in asemenea momente ca prim-ministru pe ORB(an) cel mai incompetent , incapabil , neserios , total rupt de realitate , care in urma cu ceva saptamani in urma a fost rejectat de Parlament/presedinte pentru incapacitate , este o dovada de IRESPONSABILITATE CRASA din partea politrukului si a tuturor celor care au votat aceasta monstruozitate

  2. Anonim

    22 41 elimina punctele si vei intelege mesajul.

  3. Anonim

    Este de noatea mintii! Cum sa declari ca starea de urgenta va incepe de luni?Probabil Clampaul atunci va veni din wekend, dupa ce o va duce pe madam de manuta la biserica, ranjind ca un cabotin.

    1. Anonim

      @09:13
      Probabil de-aia, ca să mai țină popii o slujbă, să mai pice un ban!

  4. Anonim

    aceeasi postaci de 3 lei…care pe Veorica au vazut-o imparateasa cerului. Ramaneti goi…pesedistilor

    1. Anonim

      Veorica din Videle este profesor dr.docent fata de analfabetii functionali , inconstientii , incompetentii , nesimtitii din ciuma cacanie/bruna in frunte cu politrukul Werner , mascariciul ORB(an) , matracuca Turcana , Cartitoiu etc !!!

  5. ALEGATOR inselat !

    corect cel de la 22.41 ! F corect ! Plus alte smenuri care se urmaresc in tandem !

  6. Anonim

    Corect 22 41 ,lovitura coronavirusul pe tine cel puțin, ca de CIUMAT ROSU esti beteag până n măduva oaselor.

  7. Alh

    E greu bah sa nu mai fie pesedeu vostru la putere ?
    Ia din față și tu și toți imbecilii lui veorik !

Leave a Comment