Reducere de pana la 12.000 de lei prin Rabla 2011

Reducere de pana la 12.000 de lei prin Rabla 2011Persoanele care vor dori sa-si achizitioneze, in 2011, un autoturism nou beneficiind de facilitatile programului Rabla vor putea utiliza patru tichete valorice in loc de trei, ca pana acum, a anuntat ministrul Mediului, Laszlo Borbely. De asemenea, valoarea unui voucher va scadea de la 3.800 de lei, cat a fost in 2010, la 3.000 de lei. Asta inseamna ca reducerea de care vor beneficia cumparatorii va creste cu 600 de lei, pana la 12.000 de lei. Ambele modificari vor intra in vigoare de la 1 februarie 2011, atunci cand va fi lansata noua editie a programului guvernamental.

Sunt sigur ca si editia de anul viitor a programului va fi una de succes. Anul acesta au fost casate 181.403 de masini din cele 190.000 pe care ni le-am propus si au fost cumparate 53.554 de masini, dintre care 23.297 de productie autohtona , a spus Borbely.

In conditiile in care pe piata exista aproape 31.000 de tichete ce nu au fost inca valorificate si care ar trebui sa devina nule la 23 noiembrie, Ministerul Mediului a decis sa prelungeasca valabilitatea acestora pana la 31 ianuarie 2011.

La nivel de Salaj au fost casate, in acest an, circa 2.100 de rable.

Leave a Comment