Reciclare cu premii: o nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice

O nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice se desfășoară în această perioadă în municipiul Zalău. Până în 25 octombrie, deșeurile grele și voluminoase vor fi preluate de la domiciliu sau sediu de firmă pe baza comenzilor telefonice la TelVerde 0800 444 800, un serviciu gratuit, apelabil de luni până sâmbătă, între orele 9-17. Cetățenii care vor să renunțe la aparatele electrice vechi sau stricate, le pot aduce la unul din punctele provizorii de colectare din: cartierul Porolissum – lângă PECO, cartier Brădet – lângă Codiflor, cartier Dumbrava – lângă Piaţă și Centrul de Colectare DEEE – strada Fabricii nr. 30 B. Punctele de colectare precizate sunt deschise  sâmbătă, 17 octombrie, între orele 9 -16. De asemenea, la Centrul de Colectare din strada Fabricii nr. 30 B, va avea loc în 26 octombrie, începând cu ora 15, o tombolă pentru toți deponenții din campanie. Pentru deșeurile electrice predate, deponenții pot câștiga prin tragere la sorți unul dintre premiile oferite cu ocazia acestei acțiuni de colectare: trei mixere, un cuptor cu microunde digital și un aspirator. Pentru detalii și informații despre campanie persoanele interesate pot  lua legătura cu reprezentantul Serviciului Local de Colectare Sălaj, Adina Pătrulescu, la numărul de telefon 0752.060.612.

Leave a Comment