Recalificari pentru somerii salajeni

Recalificari pentru somerii salajeniZeci de someri salajeni participa, in aceste zile, la cursuri de perfectionare si recalificare. Potrivit informatiilor furnizate de directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Salaj, Romeo Sarca, 98 de persoane aflate in cautarea unui loc de munca se instruiesc pentru a-si creste sansele de angajare. Cursurile care se deruleaza in prezent beneficiaza de finantare de la bugetul de stat (in valoare de 110.000 de lei pentru anul 2011) si de la Uniunea Europeana prin proiectul Salaj-Work Acces. Din economiile realizate in acest an, cu bani de la stat, ieri a demarat cursul pentru lucratori in comert, la care participa 28 de someri. Astazi, va incepe, tot pentru 28 de persoane, si cursul de coafura-frizerie.

In aceasta perioada, in cadrul proiectului cu finantare europeana, 18 persoane deprind tainele meseriei de operator calculatoare, si alte 24 iau parte la cursuri de frizerie-coafura-manichiura-pedichiura, instruiri care se vor derula pana in luna ianuarie 2012.

Toate aceste cursuri sunt organizate in functie de optiunile somerilor salajeni exprimate in chestionarele pe care le-au completat, dar si in functie de cererea de forta de munca de pe piata salajeana. Agentii economici, in marea lor majoritate, incearca doar sa se mentiona pe piata si, deocamdata, nu fac prognoze referitoare la meseriile de care au nevoie. Din acest motiv, ponderea in planul de formare si instruire pentru anul 2012 o detin meseriile solicitate de someri, ne-a declarat Romeo Sarca.

In urma monitorizarii rezultatelor acestor cursuri, la sase si 12 luni, reprezentantii AJOFM Salaj au apreciat ca, in urma instruirilor derulate anul trecut, aproximativ 60 de suta din beneficiari si-au gasit un loc de munca. Din cauza crizei, impactul cursurilor pentru someri este de a le creste acestora sansele de angajare.

Leave a Comment