Proiect european de cinci milioane de euro pentru modernizarea sistemului de iluminat din Zalău

Alexandru Moldovan

Sistemul de iluminat din Zalău va fi modernizat şi extins printr-un proiect cu o valoare totală de circa cinci milioane de euro, pe care administraţia locală l-a depus pentru finanţare din fonduri europene, au informat reprezentanţii municipalităţii.
Documentaţia tehnico-economică pentru proiectul ‘Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Zalău – Etapa I’ cu o valoare totală a investiţiei de circa 23 milioane de lei lei (cinci milioane de euro) a fost aprobată de către consilierii locali la începutul lunii februarie februarie.
Potrivit indicatorilor aprobaţi, consumul anual de energie în iluminat public ar urma să fie redus aproape la jumătate după implementarea proiectului, de la 518.500 kwh/an, la 285.000 kwh/an. De asemenea, scăderea anuală a gazelor cu efect de seră ar trebui să scadă de la 31 tone echivalente de dioxid la carbon, la 17,5 tone echivalente de dioxid la carbon.
Proiectul prevede înlocuirea vechilor stâlpi de beton cu stâlpi metalici, pe care urmează să fie montate aparate de iluminat cu tehnologie LED.
Toate aparatele de iluminat vor fi echipate cu sisteme de tele-gestiune pentru controlul şi monitorizarea sistemului ce va fi controlat printr-un singur dispecerat, ce va fi amenajat într-o fostă centrală termică de cartier.
‘Sesiunea de depunere de proiecte pentru iluminat public finanţate din fonduri europene s-a deschis în 18 februarie şi noi am depus toate eforturile şi am lucrat şi noaptea pentru a fi gata la timp. Principiul de finanţare este primul venit, primul servit şi se pare că am fost printre primii care am depus proiectul. De altfel, după închiderea sesiunii am fost anunţaţi de către cei de la ADR Nord Vest că, alături de primăria din Bistriţa şi o primărie din judeţul Satu Mare, suntem pe lista proiectelor ce ar putea fi finanţate din bugetul alocat, de circa 12 milioane de euro. Proiectul nostru are o valoare de cinci milioane de euro. Sigur că urmează verificarea eligibilităţii şi eventuale clarificări, dar suntem pe lista scurtă’, a precizat luni, viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel.

4 Thoughts to “Proiect european de cinci milioane de euro pentru modernizarea sistemului de iluminat din Zalău”

  1. Anonim

    catelusul securistului aka Alexandru Moldovan aka sebi olaru

  2. Anonim

    BRAVO ACUMA O SA VINA COMISIOANELE DE LA FIRMELE CARE O SA FACA LUCRARILE

  3. Mare tentatie mare!

    PZD-isti, jos mana de pe bani!

  4. Anonim

    mai avem un proiect de 4,2 milioane de euro, cel cu semafoare si CAMERE VIDEO de monitorizare a traficului, plus acele 5 RADARE FIXE, pecare primaria, pe felie cu Politia, au refuzat sa la puna in functiune

Leave a Comment