Primăria Zalău a câştigat, parţial, un proces intentat Curţii de Conturi

Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis luni, 2 martie, cererea Primăriei municipiului Zalău, prin care administraţia locală solicita anularea recuperării unor sume decontate Fundaţiei „Acasă” în cursul anului 2013, bani care, în urma controalelor Curţii de Conturi, au fost acordaţi ilegal. Este vorba de peste 16.000 de lei, valoare care, în urma verificării plăţilor de servicii sociale, s-a stabilit că a fost decontată necuvenit furnizorului de servicii sociale.
Potrivit reprezentanţilor instanţei sălăjene, „Primăria Municipiului Zalău şi Municipiul Zalău, prin primar, au chemat în judecată Curtea de Conturi a României şi Curtea de Conturi Sălaj, solicitând anularea încheierii nr.190/03.10.2014 a Curţii de Conturi a României şi anularea măsurilor dispuse de recuperare a prejudiciului cauzat prin decontarea nelegală a contravalorii unor servicii sociale, ca urmare a nerespectării prevederilor clauzelor din contractul încheiat între Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Zalău şi Fundaţia Acasă”.

Aproape 5.000 de lei, decontaţi în plus
După cum a explicat sursa citată, obiectul acestui contract îl constituia acordarea de servicii sociale de bază, precum ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare şi dezbrăcare, igiena eliminărilor, hrănire şi hidratare, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare şi servicii de recuperare/reabilitare, conexe domeniului medical şi social, respectiv kinetoterapie, terapie ocupaţională, psihoterapie, psihoterapie, logopedie, podologie pentru persoanele cu handicap (copii, adulţi, vârstnici) şi persoane aflate în stare de risc social. În urma verificării plăţilor de servicii sociale de către auditorii Curţii de Conturi s-a stabilit că valoarea decontată necuvenit furnizorului de servicii sociale este de 16.565 lei. „În motivarea acţiunii formulate, reclamanţii au susţinut că nu au fost încălcate prevederile legale în ceea ce priveşte sumele acordate în cursul anului 2013 pentru serviciile prestate de Fundaţia Acasă, fiind respectate întocmai prevederile HCL nr.67/2013 şi prevederile actului adiţional la contractul de prestării servicii care reglementează relaţia de servicii cu această organizaţie”, a explicat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, judecător Cristina Ştef.
Astfel, în cadrul şedinţei de luni, magistraţii sălăjeni au admis în parte cererea şi au dispus anularea parţială a încheierii atacate, cu privire la stabilirea sumei de 11.690 lei ca fiind în plus faţă de valoarea serviciului prestat la Centrul de zi al Fundaţiei Acasă Zalău în temeiul contractului nr.5900/15.05.2009″, a mai precizat judecătorul sălăjean. Mai exact, din prejudiciul imputat de către Curtea de Conturi, suma de 11.690 de lei a fost anulată de către magistraţi, rămânând asfel diferenţa de circa 4.875 de lei, pe care reclamanţii nu au putut să o justifice.
Hotărârea nu este una definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

8 Thoughts to “Primăria Zalău a câştigat, parţial, un proces intentat Curţii de Conturi”

  1. G.M.

    Asta e stire pentru ca in sfarsit au castigat si juristii din Primarie un proces ? Apa de ploaie !

  2. Dan

    Un adolescent care il venera pe Satan a avut un cod simplu, pentru un plan sinistru. Afla despre ce este vorba, aici:
    http://ro.blastingnews.com/ciudat/2015/02/satan-mi-a-spus-sa-formez-5455-si-apoi-sa-ucid-00284111.html

  3. Dan

    Genele lungi si false va pot deteriora ochii, provocand uscarea acestora. Mai multe despre asta, aici:
    http://ro.blastingnews.com/stil/2015/02/genele-lungi-false-va-distrug-ochii-00285163.html

  4. Dan

    Femeie care se plimba in pielea goala, lasand vizitatorii unui muzeu cu gura cascata. Afla despre ce este vorba, aici:
    http://ro.blastingnews.com/ciudat/2015/02/vizitatori-lasati-cu-gura-cascata-in-fata-unei-femei-goale-00285353.html

  5. Dan

    Parintii grijulii si-au tatuat corpul cu semnul din nastere al fetitei lor, pentru ca aceasta sa nu se simta stinghera. Mai multe, citeste aici:
    http://ro.blastingnews.com/ciudat/2015/02/parinti-minunati-s-au-tatuat-pentru-ca-fetita-lor-sa-se-simta-speciala-00286451.html

    1. dr. dre

      omule, te simti bine? Iar ai intrerupt tratamentul! …

Leave a Comment