Pompierii sălăjeni, în sprijinul ucrainenilor

Două camioane de transport din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj și  „Avram Iancu” Cluj au fost încărcate joi dimineața, la Zalău, cu alimente neperisabile și materiale de igienă personală, pentru a fi transportate persoanelor greu încercate din Ucraina.

Potrivit ISU „Poolissum” Sălaj, produsele au fost strânse într-o amplă campanie umanitară desfășurată de către Episcopia Sălajului și vor fi transportate în județul Tulcea, la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea pentru a ajunge la locuitorii din Ucraina. „De asemenea, pompierii sălăjeni se află de aproape două săptămâni la Vama Siret și în orașul Rădăuți. Dramele văzute în ultimele zile sunt copleșitoare, însă știm că trebuie să mergem înainte. Misiunea noastră nu s-a încheiat, iar devotamentul, empatia și disponibilitatea permanentă sunt cuvintele care descriu cel mai bine activitatea celor implicați în ajutorarea refugiaților ucraineni. Suntem alături de fiecare persoană care are nevoie de ajutorul nostru și pregătiți să oferim suportul necesar în gestionarea acestei situații, 24 de ore din 24. Numai cu încredere, solidaritate, respect și înțelegere vom reuși, iar colegilor le transmitem și dorim mult succes în misiunile încredințate”, se mai arată în același comunicat de presă.

One Thought to “Pompierii sălăjeni, în sprijinul ucrainenilor”

  1. […] Două camioane de transport din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj și  „Avram Iancu” Cluj au fost încărcate joi dimineața, la Zalău, cu alimente neperisabile și materiale de igienă personală, pentru a fi transportate persoanelor greu încercate din Ucraina. Potrivit ISU „Poolissum” Sălaj, produsele au fost strânse într-o amplă campanie umanitară desfășurată de către Episcopia Sălajului și vor fi transportate în județul Tulcea, la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea pentru a ajunge la locuitorii din Ucraina. „De asemenea, pompierii sălăjeni se află de aproape două săptămâni la…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment