Politistii continua si astazi protestele

Politistii continua si astazi protesteleAproximativ 50 de politisti inarmati cu pancarte si bannere au protestat ieri, in fata Prefecturii Salaj, nemultumiti de faptul ca nu isi primesc drepturile salariale. Cei prezenti la protest se aflau in timpul lor liber, manifestandu-si actiunea doar pe baza de raport, dupa cum ne-a declarat, ieri, Daniel Lazar, liderul Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Salaj. Ne-am adunat in fata Prefecturii pentru a ne exprima nemultumirile privind neplata orelor suplimentare, neachitarea contravalorii chiriilor pentru politistii detasati in interes de serviciu, precum si neplata transportului la locul de munca a politistilor. Suntem nemultumiti si de faptul ca din luna aprilie nu s-au mai acordat prime de vacanta, ca nu sunt bani nici pentru echipament (pentru hartie, tonere, calculatoare si mobilier etc.) si nici pentru carburant, a precizat liderul SNPPC Salaj. Vasile Zaha, vicepresedintele SNPPC Salaj, prezent si el la miting, a subliniat faptul ca pe parcursul celor 15 ani de cand a imbracat uniforma de politist, doar in doua luni si-a primit plata pentru orele suplimentare. E vorba de orele neplatite pe care suntem nevoiti sa le efectuam zilnic peste program din cauza lipsei de personal, a mentionat Zaha. Protestele politistilor vin si ca urmare a deciziei Guvernului de a reduce sporurile salariale cu 20 la suta.

Autoritatile judetene au rapuns protestantilor

Reprezentantii sindicatului au mentionat faptul ca nu asteapta raspuns din partea autoritatilor. Deciziile se iau la nivel national. Noi doar transmitem mesajul, a incheiat liderul SNPPC Salaj. Mesaj care se putea citi pe parcartele protestantilor: Cetateni, in politie sunt 8.000 de posturi neocupate! sau politistii avertizeaza: Guvernul a subfinantat sistemul de siguranta a cetatenilor, si astfel, securitatea nationala ori Guvernanti, iesiti voi in strada, sa aparati linistea si siguranta oamenilor!. Cu toate acestea, autoritatile judetene au raspuns protestelor politistilor. In urma pichetarii sediului, reprezentantii Institutiei Prefectului i-au primit si audiat pe reprezentantii SNPPC Salaj care au prezentat problemele si revendicarile politistilor. Reprezentantii politistilor grevisti au prezentat succint problemele existente la ora actuala dupa cum urmeaza: lipsa fondurilor pentru buna desfasurare a activitatii institutiei, lipsa de personal (exista 80 de posturi vacante in inspectorat), neplata orelor suplimentare, neplata primelor de vacanta, necompensarea chiriilor, lipsa de bani pentru echipament. S-a discutat chiar si problema inundarii sediului Politiei Municipiului Zalau din cauza subdimensionarii retelei de canalizare din zona, a raspuns subprefectul Claudiu Birsan. Astfel, ca urmare a discutiilor avute, conducerea Institutiei Prefectului Salaj va transmite un memoriu Guvernului Romaniei si va interveni pentru rezolvarea problemei existente cu canalizarea in zona sediului Politiei Municipiului Zalau.

Si asa insa, astazi, intre orele 10:00 si 12:00, politistii isi continua actiunile de protest, tot pe platoul din fata Prefecturii Salaj.

Leave a Comment