Poliţiştii sălăjeni şi-au construit baza sportivă din propriul buzunar

Poliţiştii sălăjeni şi-au construit baza sportivă din propriul buzunar

Ziua Poliţiei Române, sărbătorită în fiecare an în data de 25 martie, a fost dublu prilej de sărbătoare pentru poliţiştii sălăjeni. Pe lângă avansările în grad şi decernarea diplomelor pentru rezultatele deosebite în cadrul activităţii de peste an, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj a inaugurat noua bază sportivă a unităţii. Întreaga investiţie a însumat peste un miliard de lei vechi.

Potrivit inspectorului şef al IPJ Sălaj, comisar şef Iosif Ghiurca, toate cheltuielile au fost acoperite integral din sursele exclusive ale cadrelor instituţiei. Peste 100.000 de lei au însumat cheltuielile cu lucrările efectuate pentru construirea bazei sportive a unităţii, întreaga sumă fiind alocată doar din surse proprii, respectiv: fondul de întrajutorare a inspectoratului, Corpul Naţional al Poliţiştilor, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Asociaţia Sportivă Dinamo Bucureşti, Asociaţia IPA, din cotizaţia de 2 la sută din impozitul pe venit, precum şi din cotizaţiile lunare ale cadrelor unităţii. Menţionez că aceste sume nu au fost strânse de pe o zi pe alta, ci pe parcursul ultimilor doi ani, a declarat Iosif Ghiurca.

Baza sportivă ce se află în incinta inspectoratului conţine o clădire în care funcţionează o sală de antrenament, saună şi sală de protocol, precum şi un teren sintetic construit la sediul IPJ Sălaj. Această investiţie va servi cadrelor unităţii pentru antrenament, precum şi pentru organizarea unor evenimente sportive sau festive.

În cursul zilei de vineri, Poliţia Română a aniversat 189 de ani de atestare documentară. Pentru a marca acest eveniment, conducerea IPJ Sălaj a organizat o şedinţă festivă la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene. Au fost prezenţi în prima linie comisarul şef Iosif Ghiurca, prefectul judeţului Sălaj, Vegh Alexandru, preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc, precum şi reprezentanţi ai altor instituţii şi ai partidelor politice.

În cadrul festivităţii de aniversare, 86 de poliţişti sălăjeni, dintre care 20 de ofiţeri şi 66 de agenţi, au fost avansaţi în gradul profesional următor. Totodată, au fost acordate plachete onorifice şi diplome de excelenţă cadrelor pentru activitatea deosebită, precum şi diplome şi cupe pentru rezultatele deosebite la concursurile sportive desfăşurate în cadrul unităţii.

La încheierea festivităţii, invitaţii au fost invitaţi să asiste la tăierea de panglică pentru inaugurarea bazei sportive a IPJ Sălaj, construită în locul cantinei inspectoratului. Primii care au încercat terenul sintetic al bazei au fost poliţiştii din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, care au prezentat un exerciţiu demonstrativ constând în tactici de intervenţie, tehnici de autoapărare şi luptă corp la corp.

Leave a Comment