Peste jumătate din statele UE sunt în zona roşie de risc epidemic, potrivit hărţii ECDC

Şaptesprezece ţări, între care şi România, din totalul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi Marea Britanie, sunt marcate cu roşu pe noua hartă europeană de risc epidemic pentru COVID-19 publicată joi de Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC), conform Agerpres.

Pe această hartă promisă marţi la Luxemburg pentru o mai bună armonizare a recomandărilor de călătorie, doar trei ţări din UE sau din Spaţiul Economic European (Norvegia, Finlanda şi Grecia) sunt în mare parte marcate în verde, în timp ce cinci ţări (Italia, Cipru, Estonia, Lituania şi Letonia) sunt în principal marcate în portocaliu.

Totuşi, cinci ţări (Germania, Austria, Suedia, Danemarca şi Islanda) nu au fost evaluate în această hartă cu cod de culori din ‘lipsa datelor de la teste’ dintr-un motiv neprecizat. ECDC nu a putut comenta deocamdată această absenţă.

Potrivit recomandărilor, spre deosebire de cei care vin dintr-o zonă verde, călătorii care vin dintr-o zonă portocalie şi roşie (sau gri) pot fi supuşi măsurilor restrictive la sosire.

În total, 16 ţări ale UE, inclusiv Franţa, Spania, Polonia şi România, precum şi Regatul Unit apar în roşu pe această hartă ce arată situaţia epidemiologică europeană.

Această cartografiere, detaliată până la nivel regional, are ca scop definirea zonelor de risc, dar nu este constrângătoare.

Ea cumulează trei criterii pentru clasificarea ţărilor: rata de noi cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, numărul de teste la 100.000 de locuitori efectuate în ultima săptămână şi rata testelor pozitive (dacă este mai mare sau mai mică de 4%).

Potrivit compromisului decis marţi la Luxemburg, această hartă trebuie actualizată în fiecare săptămână.

Pentru a fi clasificată în verde, o regiune trebuie să înregistreze mai puţin de 25 de cazuri noi la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni şi un procent de teste pozitive mai mic de 4%. O zonă este marcată în roşu când numărul de cazuri noi depăşeşte 50 la 100.000 de locuitori în decursul a două săptămâni, iar rata cazurilor pozitive depăşeşte 4% sau când criteriul pentru cazurile noi depăşeşte 150.

Categoria portocalie grupează două categorii: regiunile cu mai puţin de 50 de cazuri la 100.000 de locuitori, dar o rată de testare pozitivă mai mare de 4%, sau cele unde se înregistrează între 25 şi 150 de noi cazuri la 100.000 de locuitori, dar o rată de teste pozitive mai mică de 4%.

Sursa: www.bursa.ro

Leave a Comment