Peste 6.300 de sălăjeni îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena

Peste 6.300 de sălăjeni care poartă numele de Constantin şi Elena, dar şi derivate ale acestora, îşi serbează joi, 21 mai, ziua onomastică. Anual, la 21 mai, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi mama sa Elena. Cei doi sfinţi au luptat pentru ca religia creştină să fie recunoscută de stat, iar legile penale împotriva spiritului creştin să fie îndepărtate. Tradiţia populară spune că odată cu Praznicul Sfinţilor Constantin şi Elena păsările pădurii îşi învaţă puii să zboare, iar sărbătoarea are ca scop apărarea recoltelor. Se spune că celor care muncesc în această zi de sărbătoare sau cei care vor semăna cereale li se vor usca bucatele pe câmp. Nici viticultorii nu au voie să muncească în această zi, pentru că doar aşa vor proteja strugurii de grauri. Tot tradiţia populară spune că persoanele care împart cruciuliţe în ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena vor fi sănătoase şi ferit de rele. La nivelul judeţului Sălaj, un număr de 2.857 de persoane poartă numele Elena, alte 841 – Constantin, Costel – 193 de persoane, Ileana – 2.391 de persoane şi Costică -65 de persoane.

Anul acesta, ziua de 21 mai are o triplă semnificaţie, fiind sărbătorită şi „Ziua Eroilor”, dar şi o altă sărbotoare creştină –  „Înălţarea Domnului”.

Leave a Comment