Peste 230 de amenzi date de polițiștii rutieri

În primele șapte zile ale lunii iulie, poliţiştii rutieri zălăuani au participat la mai multe acțiuni în trafic, în special pentru prevenirea accidentelor de circulație ce se produc din vina șoferilor, bicicliștilor ori a pietonilor, acțiuni în urma cărora au fost date 233 de sancţiuni contravenţionale. Au fost constatate şi trei infracţiuni, autorii alegându-se cu dosare penale. Totodată, poliţiştii au reţinut şapte permise de conducere, dintre care trei pentru depăşire neregulamentară, două pentru neprezentare la poliție în 24 de ore de la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale şi câte unul pentru neacordare de prioritate vehiculelor, respectiv conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Au mai fost reţinute şi şapte certificate de înmatriculare.

 

Leave a Comment