Peste 1.500 de zălăuani au buletinele expirate

La sfârşitul lunii aprilie, peste 1.500 de locuitori ai municipiului Zalău aveau actele de identitate expirate. Având în vedere faptul că în data de 25 mai se desfăşoară alegerile pentru desemnarea reprezentanților României în Parlamentul European, Primăria Zalău informează toţi cetăţenii care au împlinit vârsta de 18 ani că pot să-şi exercite dreptul de vot numai în baza unui act de identitate valabil. Drept urmare, persoanele care au actul de identitate expirat ori pierdut sunt așteptate să se prezinte la sediul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, din cadrul Primăriei. ”Conform legislaţiei în vigoare, persoana al cărei act de identitate expiră este obligată să solicite unul nou, cu cel puţin 15 zile înainte de perioada expirării, dar poate solicita preschimbarea actului de identitate cu maximum șase luni înainte de perioada expirării. Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40 și 80 lei”, ne-au declarat reprezentanții muncipalității.
Acte necesare pentru eliberarea unui act de identitate expirat sunt: certificate de stare civilă (naştere, căsătorie), în original şi copie; actul de proprietate pe spaţiul de locuit, în original şi copie (proprietarul imobilului trebuie să se prezinte cu documentul cu care face dovada proprietăţii, și cu actul de identitate); taxa de 12 lei, achitată la ghişeele Serviciului Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Zalău.

Leave a Comment