Peste 1.000 de sălăjeni fără job, angajaţi prin intermediul AJOFM Sălaj

Peste 1.100 de persoane fără loc de muncă, aflate în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, au fost angajate în primele șase ale acestui an. Angajarea, respectiv încadrarea în muncă, s-a realizat în urma aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către instituţie. Astfel, din totalul celor 1.137 depersoane angajate pânã la finele lunii trecute 577 au vârsta peste 45 de ani, 152 de persoane au vârsta cuprinsã între 35 și 45 de ani, 152 au vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani,iar 256 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul numãrului de persoane ocupate, 214 sunt tineri NEET (șomeri cu vârsta între 16 – 24 ani, care beneficiazã de măsuri de reîntoarcere în educație în programe de tip a doua șansã). De asemenea, numărul femeilor încadrate este de 515, iar al bărbaţilor de 622 (ponderea din totalul persoanelor încadrate find de 45,30 la sută, respectiv 54,70 la sută). În funcţie de rezidenţă, 492 de persoane angajate în primele șase luni ale acestui an prin intermediul AJOFM Sălaj provin din mediul urban, iar 645 de persoane sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale – 528, profesionale – 260, gimnaziale – 239, iar 110 – studii universitare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Sălaj în primele şase luni ale anului, 397 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. De precizat este faptul că în primul semestru al acestui an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active a fost de 3.541 de persoane.

foto cu caracter informativ

2 Thoughts to “Peste 1.000 de sălăjeni fără job, angajaţi prin intermediul AJOFM Sălaj”

  1. […] Peste 1.100 de persoane fără loc de muncă, aflate în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, au fost angajate în… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Puțin! puțin! Extrem de puțin! Uitați-va și publicați câți sunt in șomaj sau li s-a terminat și Șomajul! E dezastru!!!

Leave a Comment