Pentru sute de persoane vârstnice, servicii sociale finanțate de Consiliul Județean Sălaj

Toate cele 24 de proiecte de asistență socială depuse în cadrul programului de finanțare derulat de Consiliul Județean (CJ) Sălaj au fost declarate câștigătoare. Astfel, de la bugetul județului va fi asigurată finanțare nerambursabilă pentru 11 unități de cult și 13 asociații și fundații care acordă asistenţă socială persoanelor cu nevoi sociale asistate în Sălaj. Prin acest program sunt oferite servicii sociale la domiciliul asistatului, în centre de zi ori cantine sociale pentru 519 beneficiari – persoane vârstnice, dependente, afectate de boală, sărăcie și excluziune socială, care nu se pot gospodări singure și necesită îngrijire, adulți și copii cu dizabilități, persoane defavorizate, copii aflați în situația de risc de separare de părinți, părăsiți de părinți, cu risc de abandon școlar. De asemenea, vor fi create sau cofinanțate 53 de locuri de muncă. Potrivit reprezentanțilior CJ Sălaj, ediția din acest an a programului dispune de un buget de 1,4 milioane de lei, iar suma a putut fi accesată pe baza unui concurs de proiecte destinat unităţilor de cult cu rezidenţă şi activitate socială pe teritoriul judeţului, precum şi entităţilor (asociaţii şi fundaţii) care acordă asistenţă socială persoanelor cu nevoi sociale asistate în Sălaj, având calitatea de prestator acreditat să presteze astfel de servicii. “Ne preocupă situația categoriilor vulnerabile, iar prin programul pe care îl derulăm prin unități de cult, asociații și fundații dorim să venim în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă acestor persoane. Am convingerea că parteneriatul cu bisericile și cu ONG-urile reprezintă o formulă de succes prin care putem fi mai aproape de cei în nevoie, oferindu-le sprijin, îngrijire și compasiune”, a declarat președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Leave a Comment