Patru sălăjeni au fugit din izolare și au fost băgați în carantină pe cheltuiala lor

Patru persoane din județul Sălaj care se aflau în izolare la domiciliu au fost plasate, luni, în carantină. Ele vor fi obligate să plătească contravaloarea carantinei pentru cel puțin 14 zile, asta dacă între timp nu vor încălca din nou legea. Totul s-a întâmplat în sfârșitul de săptămână care a trecut. În noaptea de 11 aprilie, în jurul orei 1.40, polițiștii au fost sesizați prin apelul de urgență 112, de către un tânăr de 22 de ani, din județul Sălaj despre faptul că în timp ce se afla la locuința prietenei sale, persoane necunoscute aruncă cu pietre pe acoperișul casei. Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba despre un adolescent de 19 ani. Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 700 lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, provocare de scandal și adresarea de injurii la adresa reclamantului. Pentru nerespectarea prevederilor prevăzute în Ordonanțele Militare a mai fost sancționat și cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Verificările efectuate ulterior de polițiști au stabilit că apelantul trebuia să respecte izolarea la domiciliu și nu la adresa concubinei sale unde a fost găsit, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei și plasat în carantină pe cheltuiala proprie, pentru o perioadă de 14 zile. De asemenea, față de tânără, frații acesteia și un copil minor din casă, a fost dispusă măsura izolării la domiciliu. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au mai depistat trei persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu. Toate persoanele au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei și au fost plasate în carantină pe cheltuiala proprie, sumă la care se vor mai adăuga încă cel puțin 5.000 de lei carantina pentru 14 zile.

 

 

3 Thoughts to “Patru sălăjeni au fugit din izolare și au fost băgați în carantină pe cheltuiala lor”

  1. Anonim

    Rog organele statului sa carantineze si autorii operatiunii sparanghelul si capsuna!

  2. Anonim

    Rog organele statului sa-l duca pe 05:23 la Sapoca ,ca reprezinta un pericol public.

  3. Anonim

    Si eu rog organele statului sa faca tot ce este posibil ca acei iresponsabili SA PLATEASCA CU ADEVARAT CARANTINA.Altfel n-am facut nimic.De altfel,pesimist cum sunt,ma bate mereu gandul ca nimeni n-o s-o faca.Aidoma cu amenzile alea de nsh, de mii de ron.Tara de cacat.

Leave a Comment