Patru firme amendate pentru munca la negru

Munca fără forme legale, nerespectarea dispoziţiilor privind orele suplimentare, dar şi neacordarea condiţiilor de muncă corespunzătoare angajaţilor, au fost principalele abateri pentru care inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj au sancţionat contravenţional mai mulţi angajatori din judeţ în cursul lunii septembrie. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproape 100.000 de lei.

După cum a explicat Mariana Pop, purtător de cuvânt al ITM Sălaj, în urma acţiunilor de control desfăşurate în cursul lunii trecute inspectorii instituţiei au identificat, la angajatorii din judeţ, o serie de nereguli pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale, dar şi avertismente. Astfel, în domeniul relaţiilor de muncă (RM), la patru din cei peste 100 de agenţi economici verificaţi, s-au identificat patru persoane care munceau fără forme legale pentru care inspectorii ITM au aplicat amenzi în valoare totală de 40.000 de lei. Potrivit lui Pop, reprezentanţii instituţiei, pe linie de RM, au mai sancţionat contravenţional angajatori cu amenzi în valoare de 35.000 de lei pentru: nerespectarearea dispoziţiilor privind munca suplimentară, nerespectarea prevederilor privind activităţile desfăşurate de zilieri, pentru necompletarea elementelor contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic, dar şi completarea registrului cu date eronate sau uncomplete. Abaterile identificate de reprezentanţii ITM Sălaj la angajatorii din judeţ au continuat şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă (SSM). Astfel, din cele 46 de unităţi verificate, la patru angajatori au fost aplicate amenzi de 17.000 de lei pentru: instruirea necorespunzătoare a salariaţilor, neasigurarea măsurilor de prim ajutor în caz de accident, neasigurarea condiţiilor corespunzătoare de muncă, dar şi pentru neasigurarea materialelor de instruire în domeniul SSM.

Leave a Comment