Odată cu sărbătorile de iarnă, vin şi controalele

 

Inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Sălaj vor demara, în luna decembrie, o serie de controale intense privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare, prezentare, publicitate şi comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor de iarnă. Preparatele din carne expuse în galantare, dulciurile, băuturile alcoolice, dar şi tot ce înseamnă produse de patiserie – cozonac, prăjituri, fursecuri – vor fi sub lupa celor de la Protecţia Consumatorului.

Verificările vor fi făcute în reţeaua de comercializare şi distribuţie şi vor cuprinde operatorii economici atât din mediul urban, cât şi cei din mediul rural, a declarat comisarul şef adjunct al CJPC Sălaj, Dorina Rednic, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural desfăşurată vineri. Potrivit sursei citate, controlul va urmări, în principal, calitatea produselor alimentare comercializate (ex. încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilită de producător; starea ambalajelor;

caracteristicile organoleptice; încadrarea în cantitatea netă; modul de indicare a componentelor alergene; modul de etichetare), modul de indicare a preţurilor, dar şi condiţiile de depozitare şi comercializare. Astfel, se va urmări amenajarea unităţilor şi dotarea cu vitrine frigorifice şi/sau depozite în cazul produselor pentru care producătorul a impus condiţii speciale de depozitare/expunere, dar şi dacă vitrinele respective şi depozitele funcţionează la parametri corespunzări.

De asemenea, inspectorii vor verifica modul de respectare a prevederilor Legii nr. 363/ 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, dar şi legalitatea funcţionării unităţilor controlate.

 

One Thought to “Odată cu sărbătorile de iarnă, vin şi controalele”

  1. Anonim

    ce bale!!!
    ziceti mai bine ca vor umbla sa isi umple plasele

Leave a Comment