O petiţie împotriva fumatului în cluburi, baruri şi cafenele a devenit virală pe internet

Un proiect de lege… sănătos şi necesar este pe cale să fie luat în seamă de autorităţi, după ce mai multe măsuri luate împotriva fumatului în locurile publice s-au dovedit a fi ineficiente sau nerespectate. Măsuri care deşi există, sunt considerate insuficiente de către cei care militează împotriva fumatului restaurante, baruri, cluburi, sau în alte spaţii publice în care au acces şi nefumătorii precum şi în spaţii în care au acces copiii sau vârstnicii.

O statistică recentă arată că doi din trei români sunt nefumători. “Ne dorim cu toţii cafenele, baruri, cluburi, discoteci sau alte spaţii de întâlnire sau recreere, curate, neîmbîcsite de fumul de ţigară. Dorim să putem ieşi însoţiţi de copiii noştri la un ceai, cafea sau suc fără să ne umplem hainele și plămânii de mirosul de tutun. Surprinzător sau nu, pentru un nefumător fumul de ţigară şi mirosul de tabac sunt neplăcute”, se arată în petiţie. Cei care doresc să susţină acest proiect pot semna accesând petiţia AICI

Majoritatea ţărilor UE protejează nefumătorii

Prin această petiţie susţinem interzicerea fumatului în spaţii închise accesibile publicului larg. Dorim protecţie pentru cei ce aleg să se ferească de efectele fumatului. În condiţiile în care aceste efecte sunt periculoase pentru sănătatea umană, considerăm că nefumătorii trebuie protejați de fenomenul ”fumatul pasiv”. Este necesar ca şi România să se alinieze la trendul UE şi să aplice recomandarea Uniunii – <<Europa fără Fumat – 2012>>. Este un pas spre normalitate”, spun iniţiatorii acestei petiţii.
Prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi este delimitat de cel puţin un perete, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Legea privind interzicerea fumatului în spaţiile publice îmbătrâneşte pe mesele parlamentarilor

Se doreşte aprobarea acestui proiect legislativ în regim de urgenţă. Propunerea legislativă semnată de 24 de parlamentari, prin care se interzice total fumatul în spaţiile publice închise, a fost votată în martie 2015 în plenul Senatului. Trimisă la Camera Deputaţilor, for decizional, iniţiativa legislativă a primit avize faborabile de la trei comisii de specialitate – Comisia Juridică, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru industrii şi servicii. Ultima comisie a adoptat mai multe amendamente, prin care se interzice complet fumatul în orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, în spaţiile închise de la locurile de muncă, în spaţiile amenajate pentru copii, în unităţile şi instituţiile de învăţământ şi medicale, şi pe cale de consecinţă s-au modificat definiţiile şi s-au înăsprit amenzile. Potrivit informaţiilor de pe site-ul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege se află, în prezent, la Comisia pentru sănătate, urmând să intre apoi în plenul Camerei Deputaţilor pentru dezbatee şi votul final. Un drum lung şi anevoios al unei Legi care prin consecinţele cuprinse de obiectul ei, are repercursiuni grave asupra sănătăţii sau vieţii multor cetăţeni, deopotrivă fumători sau nefumători.

În cluburile, barurile şi restaurantele din Sălaj tai fumul cu cuţitul

În aproape toate localurile din judeţul Sălaj, fie că vorbim de restaurante, baruri, cafenele, săli de jocuri, fie că ne referim la discoteci, birouri din instituţii de stat sau private, şcoli etc, peste tot se fumează în spaţiile închise. Sunt şi excepţii însă puţine, rare, rătăcite şi ele într-un fum de ţigară tot mai dens, care a cuprins literalmente aproape toate spaţiile publice. Nu există club, discotecă sau cafenea în care să nu se fumeze. Există, ce-i drept, aşa zisele spaţii „separate” pentru fumători însă, într-un restaurant de exemplu, acest lucru este inutil de vreme ce şi fumătorii şi nefumătorii se află în acelaşi spaţiu şi respiră acelaşi aer. De cluburi sau baruri nu mai vorbim, pentru un nefumător este practic imposibil să reziste mai mult de cinci minute în astfel de spaţii, de vreme ce până şi fumătorii se plâng că nu au aer sau că au probleme cu ochii din cauza fumului din incinte. Iar lisa poate continua cu generozitate şi către alte spaţii cu alte destinaţii. O parte din ţările care au modificat drastic legislaţia în sensul celor care se regăsesc şi în acest proiect legislativ cu privire la fumatul în locurile publice sunt: Belgia (interzis total), Estonia (total), Finlanda (total), Germania (interzis, cu excepţii), Grecia (cu excepţii), Irlanda (total), Italia (cu excepţii), Lituania (total) , Norvegia (total), Olanda (total), Spania (cu excepţii), Suedia (total), Anglia (total), Statele Unite ale Americii (total).

În România, aşa cum ştim şi vedem, camere, comisii, comitete, grupuri. Lălăială şi trăncăneală, lene, somn, nepăsare. Haosul, birocraţia şi indolenţa atât de specifice aleşilor noştri cărora le trebuie ani de zile să spună DA unui proiect legislativ de care stau atârnate atâtea vieţi cât şi sănătatea publică- de pericolul de incendii şi dezastre nici nu mai amintim- însă le sunt necesare câteva ore, în miez de noapte, pentru a studia, dezbate şi vota pe loc, un proiect care îi priveşte strict pe ei sau privilegiile lor.

 

UPDATE:  Propunerea de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun (PLx 399/2011), iniţiată de deputatul PSD Aurelia Cristea şi susţinută de 105 parlamentari, a primit, marţi, raport favorabil de la Comisia de sanatate şi familie din Camera Deputaţilor şi urmează să intre la vot final, în plen.

One Thought to “O petiţie împotriva fumatului în cluburi, baruri şi cafenele a devenit virală pe internet”

  1. Anonim

    de ce se lasa sa se organizeze baluri ale elevilor in cluburi unde cei de clasa a 9 -a , de 14-15 ani intra si pot servi bauturi alcoolice la discretie pana li se gata banii ??????????????????????????????????????????????????????????????????????????///

Leave a Comment