Noi condiții pentru părinţii care vor să călătorească în străinătate cu copiii

Guvernul a aprobat simplificarea condițiilor de călătorie în străinătate a minorilor cetățeni români. Prin modificarea prevederile referitoare la exprimarea acordului unuia dintre părinți cu privire la ieșirea din țară a copilului împreună cu celălalt părinte, a fost creată posibilitatea exprimării unui singur acord pentru o perioadă de până la 3 ani și pentru mai multe călătorii în străinătate, potrivit Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Pe de altă parte, părintele poate să-și dea acordul pentru perioade mai scurte de timp sau pentru fiecare călătorie în parte, ca și până acum. De asemenea, părintele poate să își revoce acordul în orice moment prin depunea unei petiții la orice structură de relații cu publicul a Poliției de Frontieră care, în regim de urgență, va introduce o alertă în baza de date și va informa structurile din punctele de frontieră pentru a nu permite ieșirea din țară a minorului.

O altă modificare importantă este eliminarea obligativităţii de a menționa scopul deplasării în străinătate și ruta. În cazul minorilor cu domiciliul sau reședința în statul de destinație nu va mai trebui prezentat acordul celuilalt părinte. „În cazul minorilor care se deplasează în străinătate pentru studii, se instituie posibilitatea ca aceștia să prezinte documente emise de instituția de învățământ pe care o va frecventa. Mai mult, însoțitorul unui minor va putea depune o declarație pe proprie răspundere referitoare la țara de destinație sau cea de reședință sau de domiciliu a minorului”, a mai arătat sursa citată.

În 2016, aproape 300.000 de minori au ieșit din România, iar în 2017 peste 200.000.
Noile modificări permit şi ca pașaportul simplu electronic să fie expediat, prin poştă, titularului. Totodată, au fost introduse prevederi referitoare la exceptarea de la procedura de supralegalizare sau aplicare a apostilei de la Haga pentru documentele eliberate de autorități oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistență juridică ce prevăd scutirea de astfel de formalități.

Alte articole

Leave a Comment