NESTLE: În România, 1 din 4 copii este suprapoderal sau obez şi doar 40% dintre români consumă zilnic legume şi fructe

Nestle alături de World Chefs Association sărbătoreşte International Chefs Day, transmite un comunicat de presă trimis redacţiei.

Cu această ocazie, Nestle îşi reconfirmă angajamentul de a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor din întreaga lume şi de a contribui la un viitor mai sănătos. În ultimii ani, compania şi-a intensificat eforturilor de inovare şi reformulare a produselor cu scopul de a reduce cantităţile de zaharuri adăugate, sare şi grăsimi saturate şi de creştere a conţinutului de legume, fructe şi cereale integrale. Îmbunătăţirile la nivel de reţetă sunt însoţite la nivel local de campanii şi iniţiative de educare şi conştientizare a importanţei unei alimentaţii echilibrate şi a unui stil de viaţă sănătos. Un astfel de exemplu este Master Class-ul susţinut de Chef Ştefan Popescu, prin care se arată importanţa implicării copiilor în pregătirea mesei încă de la vârste mici.

Un studiu realizat de Nestle Research arată că acei copii implicaţi în pregătirea mesei au avut un aport mai mare de salată (+ 76%) decât copiii care nu au fost implicaţi. În medie, copiii care au contribuit la gătit au consumat 200 grame de legume în concordanţă cu cantităţile zilnice recomandate. Pe de altă parte, copiii care nu au fost implicaţi în procesul de preparare au consumat doar 145 de grame de legume1 .

În România, 1 din 4 copii este suprapoderal sau obez şi doar 40% dintre români consumă zilnic legume şi fructe2, obicei care trebuie cultivat în familie de la vârste fragede, mesele în familie fiind foarte importante pentru a încuraja obiceiuri sănătoase.

„Nestle îşi doreşte să inspire zi de zi părinţii şi copiii să facă alegeri sănătoase şi să adopte un stil de viaţă activ şi echilibrat, în special din punct de vedere nutriţional. Prin intermediul programului nostru global, Nestle for Healthier Kids, ne dorim să ajutăm peste 50 de milioane de copii să ducă vieţi mai sănătoase, până în 2030. Programele educaţionale la care suntem iniţiatori şi parteneri vin în completarea unui proces continuu de cercetare şi dezvoltare, prin care ne dorim să oferim oamenilor din întreaga lume alternative sănătoase pentru produsele lor favorite, pentru toate etapele vieţii lor”, a declarat Nicoleta Tupiţă, Nutrition Health and Wellness Manager, în cadrul Nestle România.

Studiile arată faptul că implicarea copiilor în pregătirea mesei este benefică din toate punctele de vedere: copiii nu doar că ajung să guste ceea ce au gătit, dar şi mănâncă de cele mai multe ori preparate care conţin legume şi fructe pe care în mod obişnuit nu vor să le mănânce. Totodată, se obişnuiesc să vorbească despre sănătate, despre mâncare şi despre ingrediente sănătoase3.

Specialiştii recomandă să aducem copiii în bucătărie şi să-i implicăm în pregatirea mesei, pentru că acest lucru are un număr mare de beneficii, de la deprinderea unor abilităţi de bază, înţelegerea unor concepte de matematică şi până la întărirea stimei de sine şi construirea unor obiceiuri sănătoase.

Diana Lupu, psiholog, povesteşte care sunt aceste beneficiile pentru copii: „Implicarea copiilor în pregătirea mesei este o adevărată aventură pentru cei mici, dar şi pentru părinţi. De cele mai multe ori adulţii devin reticenţi atunci când vine vorba de această activitate extrem de benefică în dezvoltarea abilităţilor copiilor, deoarece se gândesc în primul rând la dezordinea cu care se poate încheia această activitate. Lăsând la o parte acest aspect, implicarea copiilor într-o astfel de activitatate vine cu o mulţime de beneficii: întăreşte relaţia şi comunicarea dintre părinte şi copil, flexibilizează reticenţele părinţilor, contribuie la dezvoltarea abilităţilor motorii de coordonare între ochi şi mâini, abilităţi cognitive (rezolvarea unor probleme, găsirea de soluţii, aşteptare, urmărirea unor indicaţii) şi dezvoltarea limbajului”.

Gătitul îi ajută pe cei mici să înveţe să numere, să măsoare cantităţi, să îşi folosească mâinile, să folosească instrumente, îi învaţă să-şi cultive simţurile şi papilele gustative, este un lucru ştiut faptul că cei mici sunt foarte reticienţi şi pretenţioşi când vine vorba să guste ceva nou. În bucătărie, sub atenta supraveghere a unui adult, ei pot să exploreze şi să încerce lucruri, cum ar fi să folosească un mixer, cuptorul şi cuţitele.

„Reţetele pe care le realizăm împreună cu cei mici trebuie să fie potrivite pentru categoria lor de vârstă, trebuie să le oferim copiilor o alternativă sănătoasă, este indicat să gătim reţete de sezon, în care să folosim ingrediente locale, accesibile. Ideal este să avem o carte de bucate sau o reţetă care descrie fiecare pas şi să le dăm posibilitatea copiilor să miroasă şi să guste ingredientele pentru a se împrieteni cu ele. Nu în ultimul rând, implicaţi-vă copiii în procesul de curăţare după ce aţi pregătit masa!”, spune Chef Ştefan Popescu, membru al Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism.

S-a demonstrat4 că simpla vizionare a unei emisiuni de gătit îi determină pe copii să facă alegeri mai sănătoase.

Sursa: www.bursa.ro

Leave a Comment