Inspectorii din cadrul Direcției Corp Control a Primăriei Zalău au efectuat verificări în municipiu, pe strada Vânătorilor, unde au fost executate lucrări de extindere a rețelei de canalizare menajeră și de alimentare cu apă. Oficialii primăriei au constatat că lucrările nu erau conforme. Astfel, inspectorii au dispus ca în cursul acestei săptămâni, problemele identificate să fie remediate, iar partea carosabilă afectată să fie readusă la forma inițială. Lucrările sunt realizate de firma Ludwig Pfeiffer și fac parte din proiectul privind extinderea rețelei de canalizare menajeră și de alimentare cu apă, implementat de Compania de Apă.