Mutarea poligonului Aghireş la Crasna se face cu chiu, cu vai

Autorităţile locale din Zalău şi Crasna au reuşit să stabilească aproape toate suprafeţele de teren care trebuie expropriate pentru relocarea poligonului de la Aghireş. Totuşi, lucrurile se mişcă în ritm de melc, iar exproprierea în sine este un proces de lungă durată. Ca urmare, va mai dura mult şi bine până când obiectivul militar va avea o nouă locaţie şi vor fi demarate lucrările la al doilea tronson al centurii municipiului.

Cu chiu, cu vai, ultimii ani au adus Zalăului un prim tronson din centura mult aşteptată de populaţie, însă până la finalizarea investiţiei mai sunt de făcuţi paşi mulţi şi mărunţi. Cei aproximativ 9 kilometri de şosea ocolitoare, construiţi în prima etapă a proiectului întocmit de administraţia locală, nu reuşesc să scoată traficul greu din oraş, ci doar să scurteze drumul şoferilor care vor să ajungă mai repede din Hereclean la Crasna ori Meseşeni.
Întrucât realizarea celui de-al doilea tronson de şosea ocolitoare, care să degreveze municipiul de toate camioanele şi tirurile care îl traversează zilnic, s-a împiedicat de poligonul de la Aghireş, autorităţile sălăjene au fost nevoite să identifice o locaţie pentru mutatea obiectivului militar. Zona cea mai potrivită a fost găsită în Crasna, unde mai multe terenuri trebuie expropriate astfel încât poligonul să poată fi strămutat. Primarul comunei respective, Emeric Pop, a declarat că aproape toate aceste parcele au fost deja identificate, dar că exproprierea rămâne, totuşi, un proces de durată. „Suntem aproape la final cu identificarea terenurilor. Pentru exproprierea lor, trebuie făcută mai întâi o expertiză de către o firmă autorizată, trebuie văzut care este preţul la care suprafeţele vor fi expropriate. Când a fost vorba de terenurile din vecinătatea traseului viitoarei Autostrăzi Transilvania, preţul stabilit a fost de 6,5 euro/metrul pătrat, dar de atunci preţurile s-au schimbat, că au trecut câţiva ani”, a declarat Emeric Pop.
Potrivit acestuia, administraţia din Crasna acceptă relocarea poligonului militar cu o singură condiţie: ca odată mutat, acesta să nu afecteze zona industrială a comunei, unde există o staţie de selectare şi una de sortare a deşeurilor. „De asemenea, tot în această locaţie se va construi şi o staţie de transfer a deşeurilor, în cadrul proiectului <>”, a precizat primarul Emeric Pop.
Realizarea celui de-al doilea tronson al centurii Zalăului revine Ministerului Transporturilor, însă Primăria nu a primit, deocamdată, informaţii referitor la cuprinderea investiţiei într-un plan de finanţare, a declarat purtătorul de cuvânt al administraţiei municipale, Manuela Ghiuruţan.
Primăria Zalău a obţinut cu greu acordul Ministerului Apărării Naţionale privind mutarea poligonului de la Aghireş la Crasna, fostul ministru de resort, Corneliu Dobriţoiu, acceptând acest lucru, anul trecut, cu condiţia extinderii obiectivului militar cu zece hectare.

Chinuita stradă Kossuth

Cum este evident că va mai dura câţiva ani până ce Zalăul să aibă o şosea ocolitoare ca la carte, zălăuanii vor fi nevoiţi să se mulţumească, în tot acest timp, cu aceeaşi pseudo-centură în care s-a transformat strada Kossuth. De 20 de ani încoace, tot traficul greu care tranzitează oraşul foloseşte strada respectivă pentru a ocoli centrul, de aici rezultând însă, o grămadă de belele pentru zălăuanii care locuiesc în zonă. Nu o dată, cei de pe strada Kossuth au avut de suferit din cauza maşinilor de mare tonaj care urcă şi coboară zilnic prin faţa caselor lor. Multe din aceste locuinţe – în special case – au pereţii crăpaţi şi se zguduie din temelii de fiecare dată când trece pe stradă un tir încărcat până la refuz.
Iar acestea sunt situaţiile relativ uşoare, după cum ne dovedeşte viaţa. Astfel, acum un an, o familie s-a trezit cu gardul casei pus la pământ de un autotren care s-a răsturnat şi care mai că era pe punctul de a izbi şi pereţii vilei. Cazul s-a petrecut în februarie 2012, când un ialomiţean în vârstă de 56 de ani, din Slobozia, şofer la o firmă privată, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în curbă la stânga, autoutilitara pe care o conducea răsturnându-se pe partea dreaptă a sensului de mers. Mai exact, TIR-ul răsturnat s-a oprit în gardul casei fostului inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Ioan Abrudan. Impactul puternic a făcut ca încărcatura de 40 de tone de şpan (pilitură de fier) să se răstoarne atât pe carosabil, cât şi în curtea casei, avariind un autoturism parcat pe trotuar.
Acesta nu este singurul accident grav petrecut în exact acelaşi loc, arhivele Poliţiei arâtând că un caz similar s-a produs în urmă cu 2 ani, când un TIR încărcat cu fier vechi s-a răsturnat tot peste gardul familiei Abrudan. De altfel, gardul distrus în accidentul din februarie 2012 este cel refăcut în locul împrejmuirii avariate în accidentul din 2009.
Soluţia pentru toate aceste belele ar fi realizarea celui de-al doilea tronson al şoselei de centură. În prezent, tronsonul dat în folosinţă face legătura între zona Hereclean – podul de la Aghireş, investiţie care a costat circa 40 de milioane de lei, majoritatea finanţare Phare. În lipsa celei de-a doua jumătăţi, care să ducă de la Aghireş dincolo de culmea Meseşului, primii 9 kilometri de centură nu sunt de prea mare ajutor conducătorilor auto. Astfel, cei care se amăgesc că scurtează – măcar ca timp – drumul spre Cluj, luând-o pe centură, trebuie să intre iar în oraş, pe strada 22 Decembrie 1989 (fostă Crasnei, n.r.) pentru a urca apoi pe strada Kossuth sau pe strada Gheorghe Doja şi a lua calea Meseşului.

Speranţe vs. Paştele Cailor

Potrivit estimărilor făcute de Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, realizarea celui de-al doilea tronson al centurii Zalăului ar costa circa 64 milioane de lei (fără TVA), în proiect fiind prevăzută unui punct de joncţiune cu Autostrada Transilvania. Datorită acestei legături cu viitoarea autostradă, şoseaua de centură este considerată de autorităţile sălăjene un obiectiv de interes naţional, menit să fluidizeze traficul nu doar în Zalău, ci în întreg nord-vestul ţării.
Totuşi, până când vor fi puse în practică exproprierile, până crăsnenii îşi vor da acordul, până se va deschise şantierul şi până când, în sfârşit, centura va fi finalizată, zălăuanii mai trebuie să dea dovadă de înţelegere şi răbdare. Lucrul nu va fi tocmai la îndemână, având în vedere că este vorba de o situaţie care le consumă nervii, timpul şi – mai nou – banii, întrucât nu este deloc simplu să plăteşti la fiecare 2-3 ani un gard pe care să îl ridici cu teama că oricând poate fi distrus de un TIR nărăvaş.

4 Thoughts to “Mutarea poligonului Aghireş la Crasna se face cu chiu, cu vai”

  1. Serj

    „40 de To de span ( pilitura de fier) ” – din acest motiv nu ai sa ajungi niciodata un jurnalist adevarat .
    Cauta in Dex definitia spanului si ai sa gasesti ce este spanul si de unde provine.
    Oricum felicitari ca ai ramas in domeniul metalelor

  2. IONICA

    ANGAJAT DIN PRIMARIA ZALAU CERCETAT PENAL……

  3. vica

    pina acum sa zis de raducu cel viteaz ca pdl pune piedici acum cine nu ii lasa?

  4. pt vica

    prostia nu-l lasa

Leave a Comment