“Monstrul din Valcău” – ucigașul de adolescenți

Ion Sârca, criminalul originar din Sălaj cercetat și condamnat pentru zeci de fapte de cea mai mare gravitate, a rămas în analele judiciare ca fiind unul dintre cei mai sadici și necruțători ucigași în serie din România, faptele sale depășindu-le numeric cu mult chiar pe cele ale unui alt criminal notoriu, Ion Râmaru. A debutat în activitatea infracţională la 24 de ani, cu câteva furturi și tâlhării. Potrivit datelor apărute în presa vremii, lui Sârca îi sunt atribuite în mod oficial cel puțin 20 de crime, o evadare, fals de identitate, zeci de furturi şi tâlhării. Arhivarul Augustin Țărău, din Oradea, a descoperit cazul criminalului în serie Ioan Sârca în timp ce organiza arhiva Tribunalului Bihor. „Dosarul era foarte voluminos. Când l-am deschis am încremenit. Sârca făcuse mai multe victime decât celebrul Ion Râmaru, „vampirul” care a terorizat Capitala, şi << omul cu ciocanul >>, Romulus Vereş, care tot la începutul anilor ’70 ucidea în Cluj.  Nu avea nicio şcoală, dar era foarte viclean. Ademenea la marginea oraşului adolescenți veniţi de la sate, îi viola şi, în timpul actului sexual, îi sugruma”, a relatat pentru cotidianul eBihoreanul, arhivarul Augustin Ţărău.

Un analfabet abil, fără boli mintale

Ioan Sârca s-a născut în 9 martie 1911 în Valcău de Sus, acolo unde a trăit până la vârsta de 17 ani, când s-a mutat în București și s-a angajat la Uzinele Malaxa. Nu există documente în arhive care să ateste școlarizarea acestuia, de altfel, anchetatorii constatând în momentul declanșării primelor cercetări, că este analfabet. Ajuns în București, Sârca a lucrat la Malaxa până în 1933, când a fost recrutat în armată. În anul 1934 și-a terminat serviciul militar și s-a căsătorit, având un copil.  La doi ani de la căsătorie soția îl părăsește, motivul fiind, se pare, o condamnare pentru un furt comis în anul 1935. În urma condamnării, a fost concediat de la Malaxa. În 1936 a comis un alt furt, de această dată de la Uzinele de Gaze si Electricitate, fiind arestat din nou. Ulterior, Sârca nu si-a mai găsit loc de muncă, ajungând să își câștige banii de trai din relații sexuale cu bărbați, deși, până la 25 de ani, relațiile sale au fost doar cu femei, așa cum le declara anchetatorilor. După 1940, a început seria nenorocirilor. Sârca a ademenit, la marginea Bucureștiului, un tânăr, l-a dus pe un câmp unde l-a imobilizat, l-a lovit, încercând să-l violeze. Tânarul a scăpat în cele din urmă și a reclamat fapta la Jandarmerie. Cazul a fost înregistrat însă nu a fost soluționat. Seria faptelor sale a continuat, iar pe lângă furturi și tâlhării, crimele care au urmat în București, Brașov, Oradea sau Cluj au devenit un obicei sângeros în viața lui Sârca. Ajuns la 37 de ani, avea două condamnări la muncă silnică pe viaţă pentru 11 crime comise în Bucureşti, o evadare din închisoarea Văcăreşti, plus încă nouă crime comise în Braşov şi Oradea în cursul anului 1945 şi alte două rămase nerecunoscute. Avea o atracție către adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani. Își dezbărca complet victimele, le lega, le viola, după care le omora prin sufocare sau strangulare. Sârca a fost un criminal abil și viclean. A reușit să se ascundă schimbând locurile în care trăia, ieșind nu de puține ori chiar în calea polițiștilor, prin gări sau parcuri, fără teama ca ar putea fi depistat. A fugit mereu, dintr-un oraș în altul, fiind prins în cele din urmă în Zalău și dus la Oradea pentru a fi anchetat într-un dosar de furt, așa cum îl anunțaseră când l-au capturat, polițiștii. În Oradea, acesta a mințit pe tot parcursul anchetei, după ce a fost anunțat că este cercetat și pentru fapte de omor. El s-a încurcat tot timpul în declarații, iar la confruntări și la recunoașterile din grup, încercând să dea vina pe altă persoană pentru crimele sale, a gafat, indicâd în grupul de persoane ce i se prezentase pentru recunoaștere chiar un polițist, strecurat intenționat în grup de anchetatori. Sârca inventase o poveste cu un medic evereu pe care îl văzuse cum racola tineri sub motivul ca aceștia să doneze sânge, după care, potrivit spuselor lui, medicul îi omora. “El este criminalul!” a spus Sârca, arătând cu degetul către… polițist. În cele din urmă, Sârca a recunoscut cea mai mare parte a faptelor. Puse cap la cap, toate probele, strânse și cu sprijinul anchetatorilor din alte județe, i-au luat lui Sârca și ultima speranță că ar mai putea scăpa.

Instanțele au refuzat să-i contopească pedepsele

A fost judecat, condamnat la două pedepse cu închisoarea pe viață, ulterior aceste pedepse fiind comutate la 15 ani, respectiv 25 de ani de închisoare. În primăvara anului 1968, ajuns la 57 de ani, criminalul cerea din detenție pentru a treia oară contopirea pedepselor, sperând că va putea fi eliberat în cele din urmă.  Nicio instanţă nu a acceptat, însă, cererile sale, ținându-se cont şi de faptul că până şi în închisoare, Sârca a încercat să violeze şi să ucidă un alt deţinut. Ioan Sârca nu suferea de boli mintale, deși felul în care comitea crimele, ca și numărul acestora, ar fi determinat pe oricine să creadă că era bolnav. Expertizele medico-legale au dovedit că el perfect conștient de ceea ce făcea, atât în pregătirea crimelor cât și în executarea acestora. „Persoana examinată este în deplinătatea facultăţilor mintale şi nu suferă de nicio boală sau anomalie mintală permanentă”, consemna doctorul Vasile Ilea, directorul Spitalului de boli nervoase din Oradea, într-o expertiză din iulie 1948, confirmată de o contraexpertiză ulterioară ce menţiona că „acuzatul este un asasin sadic, având conştiinţa păstrată atât în momentul comiterii crimelor, cât şi în prepararea lor”. Un fost gardian din penitenciarul  Aiud, Rusu Marius, pensionat cu grad de colonel, spunea în urmă cu mai mulți ani în presa maramureșeană:  „L-am cunoscut pe celebrul criminal Sârca, singurul deţinut din sistemul penitenciar românesc care avea două mandate de executare a pedepsei necontopite de nicio instanţă. N-aveai ce să discuţi cu el, pentru că intelectul său era limitat şi, drept să vă spun, îmi era silă să vorbesc cu el ştiind că a trimis pe lumea cealaltă atâtea suflete”, a spus colonelul în rezervă. Se crede că Sârcă a comis peste 30 de crime, toate fiind victime tinere, de sex masculin. Dintre acestea, 20 de crime au fost dovedite, fiind, totodată, recunoscute de autor, însă altele nu, așa cum nici cadavrele victimelor, în unele cazuri, nu au fost găsite.

Moartea lui Sârca

Sârca nu a mai ieșit niciodată din închisoare, în ciuda demersurilor repetate pe care le-a făcut de-a lungul anilor. A murit la vârsta de 81 de ani, în 1991, după gratii. Nu a suferit de boli, nu s-a chinuit, nici măcar nu a regretat, de-a lungul timpului, vreuna dintre crimele sale. Există și declarații ale unor foști deținuți care și-au ispășit diverse pedepse în același penitenciar cu Sârca, teorii ce contrazic finalul “oficial” al vieții ucigașului. Este cunoscută relatarea unui fost deținut, nedovedită însă, potrivit căreia criminalul Sârcă Ioan urma să fie eliberat pentru că își ispășise pedepsele. “Avea 80 de ani și nu avea remușcări în ziua eliberării, s-a bărbierit, s-a îmbrăcat la costum și cravată și aștepta să simtă din nou gustul libertății. Însă între timp și-a făcut apariția un autoturism cu o inscripție medicală, din care au coborât doi bărbați îmbrăcați cu halate albe, pretinzând că sunt doctori. I-au spus că trebuie să îi administreze o injecție să nu îmbolnăvească oamenii cu care va intra în contact în libertate fiindcă după atâția ani petrecuți în penitenciar ar putea să fie purtătorul mai multor viruși. În realitate, un medic i-a administrat o injecție letală după care capul i-a fost dus București pentru a i se studia creierul. Nu cred că a fost dat publicității nici până azi un raport oficial, din care să reiasă clar cauza morții și concluziile la care au ajuns specialiștii care i-au studiat creierul”, a spus un fost deținut într-o declarație apărută pe un portal online. Aceste ipoteze au rămas, însă, în faza de speculații, pentru că nu au fost niciodată dovedite de cei care le-au emis.