Modificări importante în legislaţia muncii

 

Codul Muncii urmează să fie modificat în câteva puncte esenţiale, în urma unei iniţiative care aparţine cetăţenilor, ce a fost adoptată săptămâna trecută în cadrul Senatului. Documentul, care a trecut cu succes de verificările Curţii Constituţionale, prevede flexibilizarea relaţiilor de muncă şi echilibrarea raportului dintre salariaţi şi angajatori. Printre principalele noutăţi incluse în proiect se numără modificarea contractului individual de muncă, durata concediului de odihnă şi sporurile pentru munca suplimentară. Propunerea legislativă de modificare a Codului muncii adoptată de senatori, este iniţiată de Blocul Naţional Sindical (BNS). Aceasta este una dintre cele mai mari confederaţii sindicale reprezentative din România, care are în componenţă peste 300.000 de membri de sindicat aparţinând sectorului public şi privat.
Proiectul de lege introduce obligaţia angajatorului de a comunica în scris salariatului orice propunere de modificare a contractului individual de munca (CIM). În termen de maximum zece zile, salariatul va trebui sa ofere, tot în scris, un răspuns. Dacă acesta va fi de acord, actul adiţional la contract se va încheia în termen de 15 zile de la semnarea acestui acord scris.
Cu toate că în prezent, angajaţii cu normă întreagă şi cei cu fracţiune de normă au dreptul anual la acelaşi număr de zile de concediu de odihnă (cel puţin 20 de zile lucratoare pe an), acest lucru urmează să fie schimbat prin noile prevederi. Astfel, în propunerea de act normativ este specificat că, în cazul salariaţilor cu jumătate de normă, concediul de odihnă va fi acordat proporţional cu timpul efectiv lucrat. Totuşi, se prevede ca părţile vor putea stabili, prin contractul colectiv de muncă (CCM) aplicabil , o durată mai mare decât aceasta. În acelaşi timp, tot prin CCM sau prin CIM se va putea stabili o durată egală cu cea la care au dreptul salariaţii cu norma întreagă.
Codul muncii stabileşte că durata maximă a timpului de munca nu trebuie sa depăşească 48 de ore pe saptămână, fiind incluse aici şi orele suplimentare.

Leave a Comment