La două zile de la anunțul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, despre scoaterea din PNRR a 250 din totalul de 430 kilometri de autostradă, inclusiv a celor 42 km ai Autostrăzii A3 Nădășelu – Poarta Sălajului, cei de la Asociația Pro Infrastructură au fost curioși să vadă ce se (mai) mișcă pe aceste șantiere începute în urmă cu patru ani și jumătate. Conform analizelor Pro Infrastructură, cei de la UMB sunt foarte bine mobilizați doar pe sectorul dintre Zimbor și Poarta Sălajului și pare-se că vor să scape de el până la sfârșitul acestui an ca să-și mute forțele pe A7. „Așteptăm să-i vedem și la nodul Românași, deocamdată neatins, fără de care tronsonul e muzeu, adică nu poate fi deschis traficului. Gata cu veștile bune. Din păcate, mobilizarea anemică a constructorului de pe segmentul Zimbor-Topa Mică și nepăsarea oficialilor CNAIR față de conexiunea provizorie necesară la nord de Topa Mică ne garantează că nu vom circula în 2025 și pe acești aproximativ 15 kilometri. Între Topa Mică și Nădășelu, cei de la UMB sunt ca și inexistenți. E drept, secțiunea ar fi muzeu fără viaductele Ozaltin. Turcii se mișcă bine în cele două puncte de pe traseul modificat dar pot să le finalizeze doar cu foarte mari eforturi în termenul contractual de execuție de 18 luni. Adio bani foarte ieftini din PNRR, cam ca la <rate fără dobândă> când îți iei televizor. În schimb, statul nostru incompetent riscă să achite ce a mai rămas exclusiv din bugetul propriu: vreo 20 % din lucrări pe Nădășelu-Poarta Sălajului și aproape 100% din viaductele executate de Ozaltin. Rămâne de văzut dacă responsabilii din CNAIR și MT se vor urni rapid ca să transfere aceste proiecte pe Programul Transport unde oricum nu mai e loc. Sau dacă statul (adică noi) își va asuma dauna și va scoate banul din buzunar, care este purtător de dobândă de vreo 6-7-8%, în funcție de cum se va mai putea împrumuta România în 2025 și 2026”, este mesajul celor de la Asociația Pro Infrastructură.
Mobilizare pe sectorul de autostradă Zimbor – Poarta Sălajului
