Ministrul Finanțelor: “O creștere a pensiilor cu mai mult de 10 la sută ar fi un dezastru”

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a spus, joi, că singura majorare ce poate fi operată în acest an în cazul pensiilor ar putea fi de 10 la sută. “Un procent de 40 la sută (așa cum prevede legea, n. red.) ar însemna dezastru. Singura majorare a pensiilor care poate fi operată de Guvern în acest an este de 10 la sută, iar o creştere cu 40 la sută ar însemna un dezastru pentru România în această perioadă de criză economică globală, a declarat Florin Cîţu. „Înţelegem foarte bine că există această problemă şi pentru pensionarii din România. Nu este doar un lucru populist ceea ce facem, această creştere de 10 la sută, este şi o datorie morală. Dar acest 10 la sută este ce se poate face acum. (…) 10 la sută înseamnă anul viitor un punct procentual creştere a cheltuielilor bugetare, deci chiar şi 10 la sută înseamnă foarte mult, iar 40 la sută înseamnă România izolată în faţa investitorilor străini. Rămânem izolaţi. Şi înseamnă imediat o destabilizare a finanţelor publice în România. Este un cost mult prea mare, pe care nu putem să-l ducem. 40 la sută (majorare a pensiilor n.red) era un risc major pentru stabilitatea economică într-o perioadă de creştere economică cu 4 la sută. Într-o perioadă de criză economică globală, aşa ceva este dezastru pentru România”, a afirmat Florin Cîţu. Ministrul Finanţelor a susţinut că Guvernul va găsi o soluţie politică pentru a nu încălca legislaţia prin majorarea cu doar 10 la sută a pensiilor de la 1 septembrie, în contextul în care legea prevede majorarea pensiilor cu 40 la sută, iar PSD are majoritate în Parlament. „Aceasta o să fie o decizie politică, aşa cum am luat decizia şi pentru a proroga şi legea cu dublarea alocaţiilor. Vom găsi o soluţie. Mai greu a fost să găsim resursele pentru a creşte pensiile şi cu 10 la sută, este un efort bugetar important într-un an în care avem nevoie de investiţii, într-un an în care avem nevoie de a creşte capacitatea de producţie a economiei, de a salva companii, de a salva locuri de muncă. În timp ce noi vorbim de această creştere a pensiilor, sunt zeci de mii, sute de mii de români care au fost în şomaj tehnic, un milion de oameni au fost în şomaj tehnic, şi acolo este un efort bugetar, pentru că am plătit pe de o parte şomajul tehnic, dar ca să îi ajutăm să se întoarcă la locul de muncă avem un program prin care plătim 41,5 la sută din salariu”, a precizat Florin Cîţu.

Foto © Magazin Sălăjean

 

 

Alte articole

16 Thoughts to “Ministrul Finanțelor: “O creștere a pensiilor cu mai mult de 10 la sută ar fi un dezastru””

  1. ioan delu

    De cate ori au venit cacanii la putere nu au fost bani.

  2. La tățî vă vine rându

    Liberalii nu mai au bani deoarece se ocupă exclusiv de clientela lor politică. Cum au venit la putere au desființat taxa pe lăcomie a psd, bancherii sunt fericiți. Recent au fost scutite de impozit păcănelele, consilierul lu orban are afaceri în domeniu. Și noi pensionarii ne angajăm să punem umărul la dărâmarea liberalilor, 2-3 milioane de voturi vor conta.

    1. Laszlo

      Draga Domn Comunist
      Nu se mai scrie cu î din i
      Corect ar fi ‘La toti ne vine rându’

      1. Anonim

        ungurene, nu e bine să te bagi pe ceteraș, să știi că în limba română se mai folsește silaba î, de exemplu, la începutul cuvintelor, am și dat exemplul deja. Eu l-am folosit la urmă, la un arhaism. Și, ca să explic până la urmă, am folosit această expresie folosită de curve referindu-mă la curvele liberale !

  3. nu au fost bani nici pe vremea alorlalti

    da’ pe aia nu-i doare gura sa promita … pe datorie, ca sa nu bagam de seama la ce si la cat fura.

  4. Anonim

    Trogloditul de ministru PNL, care clamează ca nu sunt bani, incasează lunar , din tot felul de surse bugetare aproape 20 000 euro. El poate sta linistit. Nu ai văzut pe nici un penelist venind cu propuneri de reducere a sumelor uriaşe pe care le încasează maharii din PNL Doar pentru pensionarii pe contributivitate, nu sunt bani. Hoții. PENSIONARII CU TOȚI LA VOT.

  5. Anonim

    Da ! e dezastru !!! Un pensionar să trăiască din 500 -700-1200 de lei, pe cănd parlamentarii, o mare parte din bugetari trăiesc din 4000 -8000 – 14000 de lei ! Chia e un dezastru!!!

  6. La tati va vine randu

    11:13 s-o crezi tu mai bujetarule si ceilalti pesedei de paicea! ca majoritatea pensionarilor amarati vom vota pesedeaua ta.Nu vom uita ca Veorica si dracnea nu ne-au indexat pensiile conform legii ,nu au facut nimic important din programul ala din scoarta-n scoarta a infractorului dracnea,etc.Nu mai prostiti voi pesedeii pe nimeni asa ca alea 2..3 milioane de voturi-majoritatea lor- nu vor merge la pesedeu si va vom tranti la vot pe PSD la groapa de gunoi a istoriei pentru multe mandate de aici incolo.

  7. Laszlo

    Numa de pensii vorbiti
    Va doare’n cot de tineri
    Va convine sa luati cu inprumutu sa traiti voi bine?
    Cine o sa plateasca datoriile? Va zic eu, TINERI CARE MUNCESC.
    Va lasa sufletu sa treceti pe lumea aialalta stiind ca, copii si nepoti dumneavoastra o sa traga ca idioti si tot nu vor plati datoriile, si vor avea si ei la randu lor niste pensi de rahat asa cum sunteti si voi!
    Ganditivia mai bine inainte sa urlati si sa acuzati
    Si cei care posteaza magari postaci si troli ai psd ului va doresc cate 5 m2 de pamant

  8. Laszlo

    Dragi cetateni ai României
    IESITI LA VOT SI SA TERMINAM ODATA CU CIUMA ASTA INFECTA
    IESITI LA VOT! NU CONTEAZA CE VOTATI, VOTATI ORICE, PREZENTA CONTEAZA, CHIAR DACA VA ANULATI VOTUL, PREZENTA CONTEAZA!!!

    1. Anonim

      Ungurene, nu există ciumă infectă, există ciumă roșie, ciumă portocalie, ciumă galbenă. La care te referi ?

  9. Anonim

    Pe multi dintre voi numai cu cuvantul „pensie” va face sa votati….nicidecum soarta tarii soarta vietii sau efectiv ce fel de penal votam….daca primim 100 la pensie in plus gata ,ala-i guvern bun….
    La o pensie de 1000 ron sa spunem ca mai primesti 350 ron (40%) ….ajungi la 1400 maxim….dar pe cealalta parte la o pensie de 150 millioane….(am vecin cu pensia asta) o sa primeasca in jur de 60 mill in plus….
    Si ganditiva cati sunt cu pensii foarte mari plus cele speciale….stiti ca este pensie de 800 millioane ….mai dsi si 40% in plus ….peste 1 miliard pe luna…teoretic in fiecare luna isi cumpara o garsoniera cel putin….
    Toate majorările respective duce la scumpiri….de 1-200 ron in plus…..
    Deci c3l cu 300 ron majorare ramane cu 100 deci 90 % din mărirea de 40%….iar vecinu din 60 mill. Tot 200 ron va platii in plus….deci 1 % din suma primita….:-))))
    O SA ajungem inapoi tot la subiectul asta peste cateva luni….

  10. Anonim

    Mai 15,42…pensionarii au muncit la viața lor, au platit taxe şi impozite, ca tinerii să nu aibă griji. Acum ma trebuie sa munciți şi voi tinerii, cel putin să înveți gramatica din L.Română.

    1. Laszlo

      Graba strica treaba., stai linistit ca vb si scriu mai bine limba Romana ca tot neamul tau!
      Eu doar ti am explicat cum sta treaba din punctul meu de vedere cu pensiile!
      NU PUTEM SA TRAIM PE DATORIE
      Ti-e iti comvine sa te tot minta conducatorii?
      Macar semneaza’te sa stim cu cine avem de-a face.

  11. Meditații gratuie

    ungurene, nu e bine să te bagi pe ceteraș, să știi că în limba română se mai folsește silaba î, de exemplu, la începutul cuvintelor, am și dat exemplul deja. Eu l-am folosit la urmă, la un arhaism. Și, ca să explic până la urmă, am folosit această expresie folosită de curve referindu-mă la curvele liberale !

  12. Anonim

    Laszlo bacy iar te bagi in seama Ce te mana in lupta ? chiar te pricepi la pensii ?

Leave a Comment