Măsuri implementate în pas de melc: Doar 30 din cei peste 1.000 de mistreţi din zonele afectate de pestă au fost ucişi

Pentru a împiedica răspândirea pestei porcine africane, autorităţile au anunţat că se impun măsuri radicale, respectiv împuşcarea a peste 1.000 de mistreţi – consideraţi principala sursă de transmitere a acestei boli – din cele nouă fonduri de vânătoare afectate.

Conform ultimelor centralizări, de la începutul lunii august şi până în prezent au fost împuşcate doar 30 de exemplare, doi mistreţi fiind găsiţi morţi, loviţi probabil de maşină, şi alţi doi morţi, răniţi probabil la acţiuni anterioare de vănâtoare. „Din datele actuale se poate aprecia că nu vor putea fi împuşcaţi toţi mistreţii din zonele afectate în termen de 30 de zile, însă după expirarea acestui termen se aşteaptă precizări suplimentare de la Comitetul Naţional de Combatere a Bolilor, care a stabilit şi termenul iniţial”, ne-au transmis reprezentanţii Prefecturii Sălaj.

Reamintim că în judeţul Sălaj au fost confirmate patru cazuri de peste porcină africană, toate la mistreţi – două în Măerişte şi două în Panic. Prin planul de măsuri adoptat în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din 3 august a fost stabilită ca zonă afectată fondurile de vânătoare 30 Carastelec, 31 Lapiş, 27 Măgura, 22 Panic, 28 Chieşd, 26 Şamşud, 29 Huseni, 25 Cehu Silvaniei şi 20 Zalău. „Planul de măsuri prevede că în fondurile de vânătoare din zona afectată (zona infectată şi cea de control temporar) se recoltează integral mistreţii, prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire. De asemenea, se interzice circulaţia animalelor domestice (ovine, caprine, bovine etc) prin incinta pădurilor din zona afectată, inclusiv transhumanţa, recoltarea produselor tip „acccesorii ale pădurii” (ciuperci, fructe de pădure, etc) şi accesul, din orice motive, a persoanelor neautorizate în aceste păduri”, a mai spus sursa citată.

3 Thoughts to “Măsuri implementate în pas de melc: Doar 30 din cei peste 1.000 de mistreţi din zonele afectate de pestă au fost ucişi”

  1. MeSZes

    Unde este fondul de vânătoare 20 Zalău ???? să știu unde să nu merg în excursie pe Meseș.

  2. Anonim

    Pe cand „recoltarea ” porcilor din parlament?

  3. Anonim

    Fondul respectiv este păzit, este delimitat ? Omul n-are voie să intre acolo, dar mistreții se plimbă prin grădinile oamenilor ! Unde-i echitatea ?

Leave a Comment