Mai multă deschidere pentru şomerii cu vârsta de peste 55 de ani

Graţie unui proiect implementat la nivel naţional prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), demarat şi în Sălaj prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), 40 de şomeri cu vârsta de peste 55 de ani au reuşit să-şi găsească un loc de muncă.

După cum au explicat reprezentanţii AJOFM Sălaj, proiectul “Fii activ la orice vârstă!” este finanţat din Fondul Social European (FSE) şi se adresează şomerilor din categoria de vârstă de peste 55 de ani. Obiectivele acestui proiect sunt, pe de o parte conştientizarea clienţilor, şomeri cu vârsta peste 55 de ani şi angajatori, cu privire la importanţa conceptului de îmbătrânire activă pe piaţa muncii, iar pe de altă parte, oferirea de instrumente informative, necesare structurilor teritoriale pentru a putea asigura servicii personalizate. “Pentru atingerea acestor  obiective, suntem implicaţi ca si instituţie în desfăşurarea unei campanii de comunicare la nivel naţional, care are scopul de    contribui la demararea procesului de conştientizare a importanţei prelungirii vietii active în rândul persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani, dar şi în rândul angajatorilor. Este foarte important pentru orice agentie de ocupare, în calitate de mediator între persoanele neocupatecu vârsta de peste 55 de ani si angajatori, să facă toate  demersurile necesare în vederea facilitării  încadrării pe piaţa muncii a acestei categorii vulnerabile, cu atât mai mult cu cat datele  statistice  arată  că  în viitorul apropiat, populaţia  vârstnică  va atinge un procent îngrijorător”, a precizat Ionel Mureşan, directorul AJOFM Sălaj.

Prin “Fii activ la orice vârstă!”, dar şi prin participarea la această campanie, AJOFM Sălaj intenţionează să realizeze un prim pas în schimbarea de mentalitate în ceea ce priveşte fenomenul de îmbătrânire activă şi implicit prelungirea vieţii active.

Leave a Comment