Magistraţii sălăjeni nu fac grevă

În timp ce unele instanţe din ţară protestează, în judeţul Sălaj, este linişte. După cum ne-a declarat judecătorul Costin Moldoveanu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, magistraţii tuturor celor patru instanţe din judeţ îşi desfăşoară activitatea după programul normal de lucru.

De altfel, într-un comunicat de presă al Curţii de Apel Cluj, reprezentanţii instituţiei precizează: “La nivelul Curţii de Apel Cluj şi al tuturor tribunalelor şi judecătoriilor arondate acesteia, activitatea de judecată s-a desfăşurat şi se desfăşoară în condiţii de normalitate conform planificărilor în şedinţele de judecată prestabilite”.

Potrivit sursei citate, vineri, 9 septembrie, a fost convocată Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Cluj de către o treime din numărul de judecători fără să fi fost adoptată nicio formă extremă de protest. Adunarea generală astfel convocată a hotărât să susţină Memorandumul privind Justiţia, transmis judecătorilor de către asociaţiile profesionale, “ca o declaraţie de principii cu privire la starea actuală a sistemului judiciar şi măsurile ce se impun a fi luate”.

Şi judecătorii din Sălaj şi-au arătat susţinerea faţă de demersurile colegilor magistraţi.

Memorandumul în cauză cuprinde 17 puncte ce vizează sistemul juridic, prin care se cere respectarea independenţei justiţiei şi a instanţelor. „Celelalte puteri trebuie să asigure o independenţă reală a justiţiei, lipsită de orice tip de influenţe, directe sau indirecte, un cadrul legislativ coerent, stabil şi accesibil, suport financiar, logistic şi uman suficient pentru o justiţie eficientă, modernă şi de calitate”, se menţionează în document.

Totodată, magistraţii cer garantarea şi respectarea statutului magistraţilor, precum şi a independenţei acestora.

Prin memorandum se solicită şi proceduri transparente în ceea ce priveşte numirile în funcţiile de conducere din Ministerul Public, precum şi eliminarea factorului politic din numirile în funcţiile de conducere din Ministerul Public.

Magistraţii mai vor asigurarea unei finanţări corespunzătoare bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public, înlăturarea imediată a discriminărilor în materie salarială, dar şi asigurarea unei transparenţe depline în cooperarea instituţională cu serviciile de informaţii, respectarea strictă a cadrului legal şi asigurarea unui control jurisdicţional şi civil efectiv asupra activităţii acestora.

O altă solicitare vizează crearea unui corp de poliţie judiciară sub autoritatea exclusivă a Ministerului Public şi crearea prin lege a unei autorităţi civile de interceptare, care să permită respectarea deplină a standardelor CEDO, în privinţa garanţiilor tehnice şi legale.

Memorandumul face şi precizări legate de procurori şi cere garantarea independenţei funcţionale a acestora, atât faţă de Executiv cât şi în raport de ierarhia internă, în conformitate cu statutul acestuia de magistrat şi de reprezentant al autorităţii judecătoreşti.

Leave a Comment