Locuitorii zonei „Lac Brădet” vor să planteze tei pe banii lor

 

O problemă adusă în discuţie în şedinţa de Consiliu Local de luni  a fost cea legată de amenajarea zonei Lac Brădet. Cel care a ridicat problema acestei  zone din Zalău a fost consilierul local Adrian Margin.  Prin el, locuitorii frumoasei zone zălăuane au făcut cunoscute Primăriei ideile lor, toate legate de îmbunătăţirea şi reamenajarea zonei. Consilierul Adrian Margin a spus că oamenii sunt dispuşi să strângă bani pentru asta, nu este neapărată nevoie de ajutorul financiar al autorităţilor dacă acesta nu are de unde să vină, important este acordul de care oamenii au nevoie pentru a începe în primă fază să planteze tei în zonă. Consilierul a mai explicat faptul că depozitarea zăpezii, devenită deja obicei în zonă, ar trebui interzisă. S-a adus în discuţie şi problema deşeurilor provenite din construcţii care îşi găsesc şi ele locul în această zonă deosebită din Zalău. În privinţa depozitării zăpezii care sigur ne va lua pe nepregătite la iarnă,  Primarul zălăuan Radu Căpîlnaşiu a spus că există şanse ca până la iarnă această problemă să fie rezolvată, prin preluarea unui teren din Ortelec unde Primăria doreşte să facă şi o zonă destinată agrementului dar şi un loc special amenajat şi destinat depozitării zăpezii. În privinţa doleanţelor locuitorilor din zona Lac Brădet, primarul a spus că va lua din nou legătura cu cei care deţin terenul şi fostul lac şi după stabilirea cu exactitate a situaţiei juridice a acestor terenuri cu siguranţă va sprijini demersul locuitorilor.

5 Thoughts to “Locuitorii zonei „Lac Brădet” vor să planteze tei pe banii lor”

  1. Zălăuan

    Păi dacă bogătaşii vor să planteze tei pe banii lor, atunci să-şi cumpere teren de plantat, ăla nu-i a primăriei !

  2. Anonim

    taiem si se usca copacii din oras dar ne freaca grija de ceva cam imposibil !!!suntem destepti foc !!!!dupa ce se planteaza copaci trebuie si udati si avut grija d ei ca altfel tot ne laudam ca am bagat bani in plantari si rezultatul este cel pe care il vedem in oras !!!sa nu se plateasca numai dupa ce se vede ca s-au prins , dupa ce mai fac si un mic efort nu numai sa ia banii !!!!si sa nu mai taie nimeni din cei care sunt prinsi !!!

  3. Anonim

    daaaa, bineinteles ca s-au gasit binevoitori sa comenteze, sa se afle doar in treaba. Oricine vine cu o propunere constructiva, hop si carcotasii care nu au de lucru. Niste tarani !

  4. veterinarul

    normal, postacii care urasc orice, indiferent daca e bun sau rau. Sa latre sanatosi!

  5. zalau e de kkt

    sa faca bine sa puna apa in lac, sau sa faca o
    fantana uriasa cu apa in centru. un oras de kkt

Leave a Comment