Lipsa performanţei şi mediocritatea se plătesc cu bani grei de Primăria Zalău

PSD-iștii folosesc secțiile de copii și juniori ca paravan pentru dezmățul financiar din cadrul clubului SCM Zalău, atunci când au nevoie de bani mulți, deși doar a 10-a parte din buget este alocată fotbalului juvenil, conform datelor oferite de către cei din conducere.
Primăria Zalău a cerut astăzi, 26 octombrie, (a câta oară?!) suplimentarea bugetului clubului SCM Zalău, care a ajuns să ne coste doar în acest an peste 10 milioane de lei, în timp ce rezultatele echipei de fotbal din sezonul trecut au fost mediocre și au ratat (a câta oară?!) obiectivul de a promova în liga a II-a. Toate aceste insuccese ar fi trebuit să ducă la înjumătățirea bugetului echipei de seniori, după cum a promis public domnul primar. SCM Zalău a reușit în schimb o performanță unică în sport: a inventat atât de multe funcții de conducere în cadrul clubului, că sunt mai mulți șefi prin birouri decât jucători pe teren, iar datele financiar-contabile detaliate sunt ascunse.
În spațiul public au apărut o serie de informații false – referitoare la desființarea clubului SCM Zalău, lansate către un personaj din PSD Sălaj, implicat direct în conducerea clubului sportiv, al cărui scop este de a induce în eroare și de a deturna atenția cetățenilor. Consilierii locali ai PNL susțin investițiile pentru echipele de copii și juniori. Chiar în sedința de astăzi au propus, la fel ca în ședintele anterioare, renunțarea la contractele cu valori mari ale jucătorilor străini și promovarea copiilor talentați din Zalău, chiar din județ. Toate declarațiile și intervențiile din ședinta de Consiliu Local pot fi umărite accesând linkul: https://www.youtube.com/live/1QSYLZc7l9M (Min. 25:20)
Un alt aspect asupra căruia am atras atenția este legat de cheltuielile pentru dezvoltarea orașului, care s-au realizat într-un procent de doar 23,71 la sută în acest an, față de prevederile din luna ianuarie. Cu alte cuvinte, Primăria Zalău nu reușește să investească banii alocați dezvoltării, în schimb are un sac fără fund când trebuie să susțină un club ale cărui echipe de seniori nu își ating obiectivele trasate.
PNL SĂLAJ
(P)

4 Thoughts to “Lipsa performanţei şi mediocritatea se plătesc cu bani grei de Primăria Zalău”

  1. […] PSD-iștii folosesc secțiile de copii și juniori ca paravan pentru dezmățul financiar din cadrul clubului SCM Zalău, atunci când au nevoie de bani mulți, deși doar a 10-a parte din buget este alocată fotbalului juvenil, conform datelor oferite de către cei din conducere. Primăria Zalău a cerut astăzi, 26 octombrie, (a câta oară?!) suplimentarea bugetului clubului SCM Zalău, care a ajuns să ne coste doar în acest an peste 10 milioane de lei, în timp ce rezultatele echipei de fotbal din sezonul trecut au fost mediocre și au ratat (a… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Zi PSD și trage apa

  3. Anonim

    Aaaa! Despre fotbal era vorba? Și io care credeam că onor primăria s-o uitat în oglindă.Și nu i-o plăcut.Pi,poate se mai uită odată.Luni.C’amu intrăm în uichend.

Leave a Comment