Legea Cashback creşte numărul de POS-uri în România

Modificările aduse Legii Cashback, privind introducerea terminalelor electronice de la 1 ianuarie 2023 pentru comercianţii cu încasări anuale în numerar de peste 10.000 de euro (50.000 de lei), au condus la o nevoie masivă de transformare digitală pentru companiile mici şi mijlocii la începutul anului 2023, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, Global Payments a înregistrat, doar în luna ianuarie a acestui an, de 7 ori mai multe solicitări de instalare POS-uri şi software pentru acceptarea plăţilor cu cardul, decât în aceeaşi lună din 2022. Practic, numărul cererilor înregistrate în jumătate de an, în 2022, s-a concentrat într-o singură lună, în 2023.

În luna ianuarie, 95% dintre solicitările de POS-uri Global Payments şi GP tom (aplicaţie care transformă telefonul sau tableta în POS mobil) au venit de la firme mici, iar restul de la firme medii. Cele mai multe sunt magazine alimentare sau mixte, magazine de piese auto şi service-uri, restaurante, baruri sau cafenele. Firmele mici şi mijlocii reprezintă peste 99% din totalul întreprinderilor din România şi angajează două treimi din totalul salariaţilor, fiind un segment cheie în economia locală, dar şi în creşterea gradului de educaţie şi de incluziune financiară a comunităţilor locale, în special în zona rurală, unde o mare parte a populaţiei nu are acces la infrastructură pentru a utiliza cardurile bancare ca metodă de plată.

„Încă de la apariţia Legii Cashback în România, în 2017, printre obiectivele principale s-au numărat digitalizarea IMM-urilor, creşterea gradului de bancarizare şi reducerea dependenţei de numerar în zonele rurale şi în oraşele mici. Aceste efecte benefice ale legii sunt vizibile acum, odată cu reducerea pragului la 10.000 de euro/an, cifră de afaceri pentru comercianţi. În acest moment, 70% dintre solicitările înregistrate de Global Payments provin de la firme care îşi desfăşoară activitatea în zone mai puţin digitalizate. Acestea sunt interesate, în special, de rapiditatea cu care răspundem nevoii lor de a-şi instala terrminale electronice de plată, de costuri, în special în retail, pentru că se realizează tranzacţii multe, dar cu valoare mică, dar şi de soluţiile alternative de conexiune sau de amplificare a semnalului de date. Noi avem posibilitatea de a instala şi terminale cu conexiune Ethernet sau prin conexiune Wi-Fi, acolo unde sunt semnalate probleme”, a declarat Cătălin Moise, Country Manager Global Payments România.

Cele mai multe cereri de terminale electronice de plată Global Payments provin din judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Galaţi sau Bistriţa-Năsăud. Un număr important de solicitări a venit prin sucursalele băncii partenere pentru care Global Payments oferă servicii de plată prin card, prin aplicaţii şi canale online sau prin social media, subliniază sursa citată.

„Comercianţii manifestă un interes tot mai mare pentru aplicaţia GP tom, care transformă telefonul mobil în POS. La finalul anului trecut înregistram aproximativ 4000 de dispozitive mobile pe care funcţiona aplicaţia GP tom. Datele arată că aproape 95% dintre tranzacţii sunt contactless şi se fac la magazinele alimentare şi supermarketuri, la hoteluri şi resort-uri, la restaurante şi fast-food-uri, în magazinele de piese auto sau la cabinetele stomatologice. Încă de când am lansat această soluţie de plată în România, în 2021, am observat o tendinţă de creştere pe plan local a preferinţei pentru plăţi electronice. În portofoliul nostru există, în acest moment peste 220 de categorii de comercianţi care folosesc soluţiile noastre de plată electronică, fie că sunt GP tom sau POS-uri”, declară Ionela Mitran, Deputy Sales Director, Global Payments România.

Conform unei analize realizată de Global Payments pentru anul 2022, românii şi-au păstrat afinitatea pentru tranzacţiile electronice dobândită în perioada pandemiei, ajungând să realizeze plăţi cu cardul în valoare de peste 6,3 miliarde de lei (6,349 mld. lei), cu 84 de milioane de lei mai mult decât în anul anterior. În total, românii au realizat în 2022 peste 53 de milioane de tranzacţii electronice, cu 12% mai mult decât în 2021, când s-au înregistrat aproximativ 47 de milioane de plăţi cu cardul.

Cererea pentru sisteme de acceptare a plăţilor a fost evidentă şi în 2022, semnalând o nevoie crescută pentru servicii digitale, ca urmare a schimbării comportamentului de plată al consumatorilor, mult mai orientaţi către plăţile contactless şi online. Numărul clienţilor din România care deţin terminale Global Payments de acceptare a plăţilor cu cardul sau aplicaţii care le transformă telefonul sau tableta în POS-uri mobile (GP tom) a crescut anul trecut cu 27%, ajungând la peste 14.000 de comercianţi, se menţionează în comunicat.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

3 Thoughts to “Legea Cashback creşte numărul de POS-uri în România”

  1. […] Modificările aduse Legii Cashback, privind introducerea terminalelor electronice de la 1 ianuarie 2023 pentru comercianţii cu încasări anuale în numerar de peste 10.000 de euro (50.000 de lei), au condus la o nevoie masivă de transformare digitală pentru companiile mici şi mijlocii la începutul anului 2023, conform unui comunicat remis redacţiei. Potrivit sursei citate, Global Payments a înregistrat, doar în luna ianuarie a acestui an, de 7 ori mai multe solicitări de instalare POS-uri şi software pentru acceptarea plăţilor cu cardul, decât în aceeaşi lună din 2022. Practic, numărul cererilor… Citeste mai mult […]

  2. […] Modificările aduse Legii Cashback, privind introducerea terminalelor electronice de la 1 ianuarie 2023 pentru comercianţii cu încasări anuale în numerar de peste 10.000 de euro (50.000 de lei), au condus la o nevoie masivă de transformare digitală pentru companiile mici şi mijlocii la începutul anului 2023, conform unui comunicat remis redacţiei. Potrivit sursei citate, Global Payments a înregistrat, doar în luna ianuarie a acestui an, de 7 ori mai multe solicitări de instalare POS-uri şi software pentru acceptarea plăţilor cu cardul, decât în aceeaşi lună din 2022.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment