Heliportul de la Jibou ar putea fi finalizat înainte de termen

Aproape 1,1 milioane de lei au fost alocaţi de la bugetul judeţului pentru amenajarea hangarului pentru elicopterul SMURD.

Construcţia heliportului de la Jibou, care va fi baza pentru elicopterul SMURD alocat zonei de nord-vest a ţării, ar putea fi finalizată înainte de termen, susţine Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, instituţie care finanţează această investiţie. Asta după ce lucrările au fost demarate cu o întârziere de aproape doi ani, ca urmare a unor probleme birocratice.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii administraţiei judeţene, lucrările la hangarul elicopterului SMURD şi la spaţiile aferente au demarat în luna octombrie a anului trecut, termenul de finalizare fiind 15 iunie. Construcţia este realizată pe un teren situat pe strada Odorheiului, din Jibou, aflată în incinta subunităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj.
„Lucrările executate presupun realizarea unui heliport cu toate dotările necesare, conform reglementărilor în vigoare, o clădire hangar care va asigura protecţia echipamentelor aeronautice de intemperii şi desfăşurarea în bune condiţii a întreţinerii şi intervenţiei asupra lor în caz de defecţiune. De asemenea, în clădirea existentă se amenajează spaţii anexe, care să asigure logistica aferentă funcţionării acestor echipamente şi protecţia personalului navigant şi de întreţinere – birouri, grupuri sanitare, spaţii de odihnă, ateliere”, ne-au declarat oficialii CJ Sălaj.
Până în prezent, susţine sursa citată, au fost realizate: fundaţia, structura, închideri, pardoseala şi spaţiile de lucru (atelier întreţinere şi magazie materiale); au fost realizaţi pereţii şi s-a turnat planşeul. La spaţiile aferente personalului medical şi piloţilor au fost executate compartimentările, s-au montat ferestrele, a fost realizat sistemul de încălzire şi au fost poziţionate instalaţiile electrice.
Pentru perioada următoare este programată amenajarea pistei de aterizare şi balizajul acesteia.
„Încercăm să grăbim lucrările, pentru că suntem interesaţi ca acestea să se finalizeze cât mai repede, înainte de termenul prevăzut în contract”, a spus Tiberiu Marc, şeful administraţiei judeţene.
Contractul ce vizează execuţia lucrărilor pentru acest obiectiv de investiţii a fost semnat cu societatea Arcada Con SRL, antreprenor al cărei ofertă a fost desemnată câştigătoare în urma licitaţiei publice organizate de CJ Sălaj. Contractul are o valoare totală de aproape 1,1 milioane de lei (fără TVA) şi este finanţat din bugetul judeţean.

De la Jibou, intervenţii în şase judeţe
Elicopterul de terapie intensivă care va staţiona la Jibou va deservi judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi o parte din judeţul Bistriţa-Năsăud. Coordonarea medicală va fi asigurată de Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj-Napoca, unde vor ajunge cea mai mare parte a cazurilor care necesită intervenţia aparatului de zbor.
Ultima intervenţie a elicopterului SMURD în judeţ s-a produs marţi, pentru un copil de trei ani care prezenta arsuri pe aproximativ 50 la sută din suprafaţa corporală, după ce a căzut într-o copaie cu apă fierbinte. Micuţul a fost transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
Conducerea SMURD a decis să aloce pentru fiecare regiune câte un elicopter, menit să intervină în cazul urgențelor medicale. În Transilvania și Banat, nici unul dintre aceste elicoptere nu se află în orașul care este reședință regională. În cazul Regiunii Centru, elicopterul SMURD funcționează la Târgu-Mureș.

Leave a Comment