GÂNDURI NEBOTEZATE (XIII)

* Consider că cea mai mare frică este cea de tine insuți.
* Gândurile bune n-au nevoie de bodyguarzi.
* Într-o creșă a gândurilor nebotezate, oare cine ar putea fi educator?
* Bătrânii sunt imaginea vie a istoriei de ieri.
* Ridurile sunt inscripții ale timpului pe chipul uman.
* Orice existență umană este o încercare de maraton în cursa cu timpul.
* O bucurie pe care n-am vrut s-o am, este cea născută din tristețile altora.
* Luați-mi orice, dar nu-mi luați bucuria de a fi.
* Cei mai lași sunt cei ce se văicăresc întruna.
* Forma cea mai detestabilă de a-ți bate joc de tine este de-a te da cine nu ești.
* Cei care aleg anonimatul, sunt oameni ce știu unde le este locul.
* Înainte de a-mi face iluzii, este bine să mă uit în oglindă.
* E cumplit de greu să-ți depăpșești propria înălțime.
* Automulțumirea este un mod de-a nu dori să mergi mai departe.
* În dangătul clopotelor la moartea unui om , eu am înțeles cântecul despărțirii acestuia de lumea în care a trăit.
* Orice an împlinit, nu-i decât un an scăzut din viața ce ni s-a dat. Atunci de ce ne bucurăm.
* Oamenii răi sunt cei care n-au niciun înger păzitor.
* Când moare, un om devine orfan de viață.
* Dacă viața noastră ar fi basm, atunci cu toții am dori să-i trăim finalul.
* O dragoste la prima vedere este identică cu prima întâlnire cu visul tău de iubire.
* Părinții cei mai longevivi sunt cei care au dat naștere la cei mai mulți copii.
* Părinții ce nu-și doresc copii, dovedesc că ei nu-și doresc prelungirea vieții prin nimeni.
* Când îți trădezi iubirea, îți bați joc de tinele de ieri.
* Multe vise sunt un preludiu a ceea ce ni se va întâmpla mâine.
* Când un eșec îl pui pe seama altora, te-ai inculpat de două ori.
* Valorile umane de orice fel, sunt farurile călăuzitoare în viața noastră.
* Intuiția este forma prin care îți prezici viitorul.
prof. Octavian Guţu

One Thought to “GÂNDURI NEBOTEZATE (XIII)”

  1. […] * Consider că cea mai mare frică este cea de tine insuți. * Gândurile bune n-au nevoie de bodyguarzi. * Într-o creșă a gândurilor nebotezate, oare cine ar putea fi educator? * Bătrânii sunt imaginea vie a istoriei de ieri. * Ridurile sunt inscripții ale timpului pe chipul uman. * Orice existență umană este o încercare de maraton în cursa cu timpul. * O bucurie pe care n-am vrut s-o am, este cea născută din tristețile altora. * Luați-mi orice, dar nu-mi luați bucuria de a fi.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment