Functionarii din primariile salajene declara razboi Guvernului

Functionarii din primariile salajene declara razboi GuvernuluiSindicatul Civitas Zalau, care reprezinta interesele a 700 de salariati din Primaria Zalau si din alte 14 administratii de comune, va depune o plangere in instanta impotriva deciziei Guvernului de a reduce salariile bugetarilor cu 25 de procente. Bazandu-se pe precedentul juridic din Vrancea, functionarii salajeni au fost de acord sa dea in judecata Executivul si sa isi recupereze, astfel, banii pierduti prin diminuarea lefurilor.

Am vorbit cu membrii de sindicat si toti sunt interesati sa-si recupereze banii ce li se cuvin pentru perioada iunie-decembrie 2010, mai ales acum ca exista un precedent, ne-a declarat Gheorghe Morar, presedintele Civitas Zalau, referindu-se la decizia recenta a Tribunalului Valcea privind ilegalitatea diminuarii cu 25 la suta a salariilor bugetarilor. Sindicalistul a precizat ca va intenta proces la inceputul lunii decembrie.

De altfel, conducerea Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie, la care este afiliat si Civitas Zalau, a intocmit un model de actiune pentru sindicatele membre in vederea recuperarii sumelor cuvenite in mod legal, dar neacordate in mod abuziv si prin incalcarea legislatiei europene si respectiv contestarii masurii reducerii cu 25 la suta a salariilor personalului bugetar.

Reamintim ca zilele trecute, Tribunalul Valcea a dat castig de cauza celor sase functionari publici de la Primaria Voineasa si celor doi magistrati de la Judecatoria Balcesti, care au dat statul roman in judecata pentru reducerea salariala cu 25 de procente. Decizia nu este definitiva, ci poate fi atacata cu recurs.

Leave a Comment