Fără medici stomatologi în 24 de comune sălăjene

Instituţia Prefectului a găzduit, joi, şedinţa comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, eveniment care a avut ca temă situaţia cabinetelor medicale de familie din mediul rural şi gradul de acoperire a acestora cu medici de familie. În acest context, directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Sălaj, Ligia Marincaş, a prezentat un raport care a oferit informaţii referitoare la serviciile medicale acordate la nivelul întregului judeţ.
Cu privire la numărul medicilor de familie din judeţul Sălaj, facem precizarea că numărul total al acestora este de 117 medici, din care 55 activează în mediul urban, respectiv 62 în mediul rural. În momentul de faţă, există şase comune fără medic de familie, şi anume Benesat, Carastelec, Lozna, Treznea, Cristolţ şi Coşei. Cinci dintre aceste comune sunt deservite de medicii de familie din alte localităţi, comuna Coşeiu fiind singura care nu beneficiază de servicii medicale de familie. Având în vedere acest aspect, prefectul judeţului, Filonaş Chiş, a solicitat instituţiilor abilitate să găsească soluţii astfel încât şi comuna Coşeiu să beneficieze de servicii medicale de familie.
Conform datelor furnizare de către Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, există şapte localităţi care se confruntă cu un deficit al numărului medicilor de familie, după cum urmează: Şimleu Silvaniei, Jibou, Bălan, Ip, Sâg, Surduc şi Valcău de Jos.
În privinţa unităţilor farmaceutice, la nivelul judeţului funcţionează un număr de 61 de farmacii, din care 35 în zona urbană şi 26 în zona rurală, cu precizarea că în zona rurală există şi 22 de puncte farmaceutice. Cu toate acestea, în momentul de faţă există 14 comune care nu au farmacii sau puncte farmaceutice.
Cu privire la serviciile medicale stomatologice, în urma centralizării efectuate de către Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, rezultă că în judeţul Sălaj sunt 125 de cabinete stomatologice, 88 desfăşurându-şi activitatea în mediul urban iar 39 funcţionând în mediul rural. În conformitate cu datele prezentate există un număr de 24 de comune care nu au cabinete stomatologice.
Având în vedere cele expuse mai sus, prefectul a dispus ca la prima şedinţă pe care Instituţia Prefectului o va avea cu primarii din judeţ, să participe reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică şi cei ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, precum şi reprezentanţii farmaciştilor şi medicilor, pentru a crea un liant, astfel încât să se găsească soluţii pentru atragerea medicilor şi unităţilor farmaceutice şi către mediul rural.
În cadrul acestei întâlniri, prefectul judeţului a solicitat instituţiilor abilitate să efectueze deplasări pe teren, pentru a instrui persoanele care lucrează în domeniu, cu privire la modalitatea de eliberarea a reţelor electronice. În acest sens, prezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică şi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, au informat Instituţia Prefectului că în luna septembrie vor demara o campanie care va avea ca obiectiv rezolvarea problemelor mai sus menţionate.
Olivian Vădan

One Thought to “Fără medici stomatologi în 24 de comune sălăjene”

  1. dintele

    v-au trebuit primari comunisti, acum ii aveti. Ati vrut Ion Iliescu si petre Roman, acum va dor dintii. L-ati votat „majoritar „pe marinarul beat Basescu, acum va dor maxilarele. N-aveti decat sa pieriti pe propria vointa politica maturizata de care ati dovada din 1990 incoace, alungand din tara oamenii competenti. Ce, covaciul din sat nu va poate scoate maseaua de minte? mergeti pana l a bufetul din sat, unde sunt batausii si bagati-va in hora. O sa ramineti fara dinti, enz-zwei.

Leave a Comment