După îndelungi aşteptări, poligonul de la Aghireş va fi mutat la Crasna

Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, şi deputatul Colegiului Zalău, Mirel Taloş, s-au întâlnit miercuri, la sediul Ministerului Apărării Naţionale (MApN), cu ministrul Corneliu Dobriţoiu şi o echipă a MApN pentru a definitiva discuţiile referitoare la desfiinţarea poligonului din Aghireş.
Reprezentanţii municipiului Zalău au pledat pentru un acord rapid şi definitiv privind mutarea poligonului Aghireş, astfel încât cele două proiecte extrem de importante pentru municipiu – realizarea etapei a II-a a şoselei ocolitoare şi barajul de retenţie împotriva viiturilor, proiectat de Apele Române – să poată fi realizate în cât mai scurt timp. „Ţin să mulţumesc atât ministrului Corneliu Dobriţoiu, cât şi reprezentanţilor MapN din teritoriu – generalul Dumitru Scarlat, comandantul Diviziei Gemina, colonelul Petru Pah şi colonelul Ioan Buhoş – pentru deschiderea de care au dat dovadă în rezolvarea acestei probleme atât de importante pentru locuitorii municipiului Zalău. Comunicarea cu reprezentanţii armatei a decurs în condiţii optime, în ultima perioadă, astfel că avem convingerea că poligonul de la Aghireş va fi mutat în Crasna”, a declarat Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău.

Condiţiile MApN

Ministrul Dobriţoiu şi-a dat acordul pentru mutarea poligonului în comuna din apropierea Zalăului, cu condiţia extinderii poligonului din Crasna cu încă zece hectare. „Împreună cu reprezentanţii Primăriei Municipiului Zalău voi face demersurile necesare pe lângă Guvern ca terenul necesar extinderii poligonului din Crasna să fie expropriat în cel mai scurt timp”, a spus deputatul Mirel Taloş.
Potrivit acestuia, “după zeci de interpelări şi declaraţii politice referitoare la mutarea poligonului este pentru prima dată când atitudinea MapN este una realistă şi fără pretenţii absurde”.

6 Thoughts to “După îndelungi aşteptări, poligonul de la Aghireş va fi mutat la Crasna”

  1. Anonim

    Mirel Taloş – 0 legi promulgate in 4 ani! Mai vrei un mandat? Prosti or fi aia care te-or vota!

  2. vin

    da Bode ce-a facut ? pipi langa Udrea?

    1. Anonim

      Mai Talos, cu Bode te compari. Oricum amandoi egal acelasi gunoi

  3. Anonim

    mai bine pipi langa Udrea decat caca langa Cacarau (sau Capilnasiu)!

  4. Atatea promisiuni am auzit de la toti parlamentari salajeni,incat poligonul ar fi mutat iar centura ar terminata,dar din nou minciuni una mai mare de cat alta. Vin alegerile parlamentare trebuie sa veniti iar cu promisiuni.. de jeaba tot va plimbati la Bucuresti ,tov.Bode,Talos si ceilalti tov..si.O data Tov.Seres, cand se ocupa si d.sa de aceasta problema sa spus ca toate is bune si frumoase, ar trebui sa circulam pe centura.Tov..lor fiti mai insistenti si nu va multmiti numai cu zambetul d.lor Generali de la MAPN.

  5. liviu

    dar celelalte pretentii, nu le zice nimeni, celelalte interese pe bani grei, spaga grea. ca doar no valora terenu din crasna cat asta din zalau, sa fim seriosi. dati ma la armata, la ce dracu ne trebuie noua armata?nu inteleg,oricum suntem zero. bani aruncati, bani multi.

Leave a Comment