Doi parlamentari sălăjeni vor să celebrăm ziua poliției locale sau cea a portului tradițional

Scopul principal pentru care deputații și senatorii sunt trimiși odată la patru ani în Parlament este acela de a promova, dezbate și modifica legi. Aleșii au posibilitatea, conform statului, să legifereze tot ce se întâmplă în această țară. De la modificarea Constituției și până la stabilirea unei zile ca sărbătoare națională, totul trece prin votul Camerei Deputaților sau a Senatului. Astfel, pe lângă legi despre administrația locală sau sistemul public de pensii, parlamentarii sălăjeni inițiază și legi mai ”omenești”. Senatorul Gheorghe Pop este unul dintre inițiatorii legii privind instituirea Zilei Naționale a Portului Tradițional Românesc. Parlamentarii care au semnat expunerea de motive a proiectului de lege susțin că este absolut necesar să sărbătorim Portul Tradițional Românesc deoarece acesta ”reprezintă un etalon real în ceea ce privește specificitatea poporului român”. ”Scopul acestui proiect de act normativ este acela de a scoate în evidență necesitatea realizării unei conștientizări a populației cu privire la utilitatea conservării tradițiilor și sprijinirea meșterilor populari, tot mai puțini la număr, la perpetuarea creațiilor specifice”, mai spun inițiatorii. Cu prilejul acestei zile, instituțiile publice de cultură vor organiza activități sociale, spectacole și concursuri artistice ”prin care se vor evidenția valorile inestimabile ale costumului tradițional, specific fiecărei zone”. Proiectul de lege a primit aviz favorabil din partea Consiliului legislativ, urmând să intre în dezbtare în plenul Senatului.
Un alt proiect de lege, inițiat de către deputatul Seres Denes și alți colegi parlamentari, prevede ca ziua de 21 mai să fie declarată Ziua Poliției Locale. ”Această zi a fost aleasă deoarece, în 21 mai, ortodocșii și romano-catolicii îi prăznuiesc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar polițiștii locali i-au ales pentru a le fi protectori și a-i ajuta în activitatea lor. Considerăm, de asemenea, că instituția Poliției Locale, cu un rol important în dezvoltarea societății românești, are dreptul de a avea desemnată o zi de recunoaștere la nivelul întregii țări, în care să se sărbătorească la fel ca celelalte instituții cu care participă la asigurarea climatului de ordine și liniște publică”, susțin inițiatorii proiectului legislativ. Propunerea a intrat în circuitul legislativ al Parlamentului și a fost înaintată Senatului, în calitate de primă cameră sesizată.

2 Thoughts to “Doi parlamentari sălăjeni vor să celebrăm ziua poliției locale sau cea a portului tradițional”

  1. Dezso Rendor bacsi

    Mey Seres bacsi……
    Lase tu militzie local ca astia sarbatoreste in fiecare ziu!
    Ba serbetoreste la Carefour,ba la Kaufland,ba la Lidl sau la Peni(s).
    Asa che nu poarte grije la tine despre militzista locale ca la astia fiecare zi e o sarbatoare si o distractie!

  2. Anonim

    Sa sarbatoriti ce,Denes?
    Sa-i sarbatoriti cum dorm in masinile de serviciu si cum in fiecare dimineata stau ascumsi cu duba in parcarea din spatele Primariei si se scobesc in nas si manca muci,uitandu-se am-boulea la aia care vin dupa apa la arteziana de pe Crasnei si cum parcheaza in statia de autobuz?

Leave a Comment