DAN VÎLCEANU: „Nu se poate cumula pensia anticipată sau anticipată parţial cu salariul”

Mnisterul Finanţelor nu este de acord ca pensia anticipată sau anticipată parţial să se poată cumula cu salariul, pentru că impactul bugetar ar fi extraordinar de mare, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, după şedinţa de Guvern, conform Agerpres.

„Noi nu am fost de acord cu această propunere şi ca urmare am făcut observaţii. În ordonanţa adoptată astăzi s-a scos această prevedere. Deci nu se poate cumula pensia anticipată sau anticipată parţial cu salariul”, a spus Vîlceanu, întrebat despre ordonanţa care prevedea ca pensia anticipată sau pensia anticipată parţial se poate cumula cu veniturile salariale.

El a menţionat că Ministerul Finanţelor nu a fost de acord cu această măsura, pentru că impactul bugetar era unul consistent.

„Această ordonanţă nu prevedea numai această prevedere. Această ordonanţă avea în cuprinsul ei şi chestiuni legate de grupele de muncă, de evaluarea grupelor de muncă. Deci acea parte a fost adoptată. Partea cu pensia şi salariul, sau pensia anticipată sau parţial anticipată şi salariul nu a fost adoptată. S-a scos. Era un impact bugetar consistent, iar în momentul în care soliciţi pensionarea anticipată înseamnă că există anumite cauze care, eu ştiu, te pun în imposibilitatea de mai lucra până la limita de vârstă. Dacă poţi lucra până la limita de vârstă atunci rămâi în câmpul muncii şi lucrezi şi atunci când ajungi la limita de vârstă primeşti pensie. Dar în acest moment v-am spus impactul bugetar e unul consistent şi nu am putut noi să fim de acord cu aşa ceva. Dacă în Parlament sau într-o altă, eu ştiu, explicaţie pe care Ministerul Muncii o poate aduce, atunci vom analiza la acel moment”, a afirmat şeful la la Finanţe.

Leave a Comment

error: Conținut protejat!