Cum și de ce au prosperat serviciile de găzduire web și înregistrare de domenii pe timp de pandemie

Am aflat cu toții că Amazon, Apple, Zoom, Tesla, Shopify, PayPal și Netflix au înregistrat creșteri spectaculoase în anul 2020, pe lângă firmele care produc echipamente și produse farmaceutice. Însă, sectorul care include serviciile de înregistrare de domenii și găzduire web se numără, de asemenea, printre câștigătorii din anul declanșării pandemiei.

Acest lucru se datorează în special faptului că oamenii au început să se familiarizeze cu cumpărăturile online. De exemplu, 31% dintre Italieni și 51% dintre chinezi au spus că și-au sporit activitatea în ceea ce privește cumpărăturile online în anul care tocmai s-a încheiat. Multe companii au făcut cu greu față numărului mare de comenzi, fiind silite să angajeze mai mult personal, iar mulți antreprenori au fost siliți să-și reinventeze afacerile pentru a rezista în această perioadă incertă.

Au existat însă și anumite afaceri care nu au mizat pe online, crezând că lucrurile vor reveni la normal într-un timp foarte scurt. Însă, ultimele statistici ne arată exact contrariul, și anume că comportamentul consumatorilor a fost modificat, iar efectele sunt de termen lung. Prin urmare, nevoia de dezvolta o prezență în mediul virtual a devenit o necesitate pentru aproape orice tip de business.

Cei care nu sunt inițiați în acest domeniu pot întâmpina dificultăți. Esențial este însă începutul, și anume alegerea unui domeniu și a unui serviciu de găzduire, pe care urmează să fie realizat site-ul.

Îți recomandăm Host-Age.ro, prima firmă din România care s-a încumetat să introducă garanția de 30 de zile la pachetele de găzduire web. Practic, dacă nu ești mulțumim de servicii, poți primi banii înapoi în prima lună, fără nici un cost suplimentar.

Serviciile de găzduire oferite de aceștia includ pachetele tradiționale de Shared Hosting, al căror preț de pornire este 5 lei pe lună, servere virtuale dedicate (VPS), cu prețuri începând de la 45 lei pe lună și servere dedicate, cu prețuri cuprinse între 400 și 1000 lei pe lună, existând însă și posibilitatea de a obține oferte personalizate.

Lăsând la o parte ofertele extrem de competitive, printre plusurile regăsite la Host Age se numără:

  • Cele mai apreciate platforme CMS, precum WordPress, Joomla sau Magento se instalează automat cu un click
  • Toate serverele sunt dotate cu hard diskuri ultra-rapide tip SSD și echipamente performante de la Dell
  • Uptime garantat de 99.98% pentru data center-ul din București, care folosește mai multe conexiuni la internet
  • Departamentul de relații cu clienții răspunde oricărui tichet în cel mult 10 minute, în intervalul orar 08:00 – 01:00
  • Clienții au de ales între peste 180 de extensii de domenii (.ro la 40 lei/an) și pot opta pentru oricare dintre cele 12 tipuri de certificate securizate SSL/TLS.

A doua firmă ca vechime din domeniul găzduirii web în România încurajează cultura și spiritul de caritate, oferind 50% reducere la pachetele de găzduire pentru instituții culturale, școli, muzee și fundații umanitare.

Host-Age.ro găzduiește peste 20.000 de site-uri de la +5.000 de clienți mulțumiți, printre care se numără și Panasonic, Audi, Otp Bank, Milupa, Lindab, Tuborg, CEC Bank, Groupama, Avon, BCR, BRD, Canon, Cec Bank, Enel, Fan Courier, LG, HTC, Michelin, Omniasig, Mobexpert, Tchibo și așa mai departe.

 

Leave a Comment