Cresc salariile unor poliţişti

O parte dintre polițiști vor beneficia de recalcularea salariului și vor putea câștiga lunar, în medie, cu până la 400 de lei mai mult decât în prezent, potrivit unui comunicat recent al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). este vorba despre polițiștii care, din cauza modificării succesive a legislației din domeniu, au salarii mai mici decât alți colegi, cu toate că muncesc în aceleași condiții. După cum reiese din comunicatul MAI, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență ce stabilește recalcularea și plata unor sume ce nu apăreau până acum în salariile unor polițiști.
Ordonanța “are rolul de a recalcula drepturile salariale pentru polițiștii care au un salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”. Suplimentar, actul adoptat de Executiv modifică și prevederile OUG nr. 114/2018, care limitează acum valorile drepturilor salariale la nivelul acordat în decembrie 2018, respectiv decembrie 2019 (anterior publicării Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție – ÎCCJ – nr. 51/2019 cu privire la salarizarea polițiștilor), pentru a se putea recalcula aceste salarii. Astfel, un polițist în activitate poate beneficia, în medie, de creșterea salariului lunar cu până la 400 de lei brut, în funcție de situația particulară a fiecăruia.
De măsurile prezente în actul normativ adoptat recent se vor bucura, după informațiile transmise de MAI, “aproximativ 68.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de fidelitate, aproximativ 18.000 de agenți de poliție pentru cuantumul sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior și aproximativ 6.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de pericol deosebit”.
M. S.

19 Thoughts to “Cresc salariile unor poliţişti”

  1. Anonim

    Multumim !!!! Se face dreptate ….ca noi aveam cele mai mici salarii din toata tara .

    1. cel mai iubit dintre pamanteni - politistul !!

      asa este ! toti saracii de politisti nu le ajunge salariul sa-ti intretine vilele, casele de vacanta, masinile scumpe, amantele, concediile in strainatate, de 2-3 ori pe an, etc !! sunt saraci saracii !! imi vine sa le plang de mila ! voua nu?

      1. ioan

        Să de-a Domnul să ai parte de prezența lor cât mai frecventă la domiciliul tău. Baftă.

        1. Anonim

          Se vede ca esti prpst …ca toti colegii tai

        2. Anonim

          ioane esti voinic tare ! sa te vad ca intervii si tu idata de la sine, fara sa ai un ordin expres !! durmiti in papucii statului si asteptati pensia ! va PLIMBATI si nu vedeti ce se intampla in jurul vostru !
          azi , dimineata pe la 8 30 in fata unei dubite albastre OPEL cu nr. de MAI, a trecut unul pe ROSU !! si cei din dubita nu au vazut NIMIC ! ca de obicei ! nu este de valoarea lor sa intervina ! sunteti penibili si nu dejaba lumea nu va mai respecta !
          hai ioane in Pusta la tigani sa te vad voinic !

        3. Anonim

          multumim de urare !
          iar voi politisti sa vaeti parte de vizitele tuturor violatorilor, criminalilor, hotilor, etc. si cu voi in casa, sa simtiti bucuria in credinta !

  2. Anonim

    Pensiile speciale trebuiesc dublate sau triplate !!!
    Si sa se poate pensiona anticipat mai devreme de 40-50 de ani, adica exact cand termina clasa a 4-a !!! Acolo, pe la 25-30 de ani !!
    Iar dupa pensionare, statul sa le asigure un alt loc de munca, tot la stat binenteles, cu un salar/venit si functie cel putin echivalenta cu ceea pe care au avut-o inainte de pensionarea anticipata !!!!

  3. poza din articol?

    de ce au pozat cu spatele? le este rusine ca au terminat clasa a 4-a ? au peste 18-20 de ani, deci sunt majori si au si uniforma de politist ! nu au de ce sa le mai fie rusine !! asta este una din conditiile angajarii in politie : sa nu-ti fie rusine de tine insuti !

  4. Anonim

    90% din Politia Romana ” freaca menta ” sau ” taie frunze la caini ” !!!!
    90% din politisti, mai ales cei cu functii au afaceri in familie, de care se ocupa personal ! Multi dintre ei sunt chiar la limita legalitatii !!
    Sunt prieteni cu toti borfacii , cu membri marcanti ai lumii interlope sau sunt in „parteneriate” cu alti afaceristi dubiosi, care au nevoie de protectie din partea poltiei !!

  5. Anonim

    cati politisti, mai cu seama cei cu functii, nu se „ponteaza” in weekend ? stau pana seara tarziu, mai primesc un spor de noapte !!! mai ales ca asa isi dubleaza/tripleaza venitul pe luna !!
    dar ei au salarii micii ! nu fac nimic toata saptaman, dar in weekend sunt cei mai activi, ii vezi la plimbare cu masinile de servici, mai trec pe la birou, dau multe telefoane/ emailuri/ mesaje la sefi si mai ales la subordonati, sa stie lumea ca ei „lucreaza” si in weekend, cate un bou mai cere si situatii care trebuiau cerute in timpul saptamanii, dar cum el a fost ocupat cu alte probleme, afaceri, le cere in weekend si asa isi mai si motiveaza preznta la „lucru” in weekend, etc.

  6. tema pt ziaristi: aflati cati din Salaj s-au inscris in ultimi 5 ani la Academia de Politie pe locurile tiganilor? Hai sa vedeti minune si sa aflati careactere de parinti, aflati in varful piramidei sociale

    de aceea este si marea batalie sa devii politist !!
    si ati aflat cum mari politicieni si oameni de afaceri, si-au inscris copii la Academia de politie pe locurile MINORITATILOR, pe locurile ROMILOR=TIGANILOR !! Caci TIGANII/ROMII au alocate locuri speciale=rezervate pt ei, dar pe aceste locuri sunt inscrisi altii, care asa fenteaza sistemul si nu mai concureaza cu toataa lumea !!

  7. Anonim

    mai bine de jumatate din functiile de conducere din tot ministerul de Interne, si mai alea din IPJ Salaj, sunt ocupate de asa zisi „veniti din afara sistemului” !! Oameni fara studii de specialitate, marea majoritate cu studii la facultati fantoma , dar cu mare sustinere politica !!!
    De ce credeti ca este aceasta LUPTA surda in IPJ Salaj? De cand a venit Manaila, si a dat cu cativa de panant, le-a tulburat apele si mai ales AFACERILE, au inceput sa-l „fileze” colegii din politie, mai rau ca si pe infractori !
    P.S. pe care sef la delegat disciplinar de s-au cacat toti pe ei si au inceput sa se organizeze mai bine pt a scapa de Manaila?
    Cel putin in varful IPJ Salaj au aparut doi politest mai de soi si nu tot aceasi „afaceristi” locali de la noi, care nu aveau curajul sa faca nimic.
    Ce se mai aude de nepotul fostului sef de IPJ , cel cu pacanele? E liber? Si-a recuperat kg de aur si milioanele de lei si euro?

  8. Pensionari, nu mai votati !

    Cresc salariile si scade valoarea reala a pensiei. Dupa ce leprele psd au adus valoarea reala a unei pensii la un minim istoric nici jegurile liberale nu se lasa, valoarea reala a unei pensii scade pe zi ce trece. Recomand pensionarilor sa nu mai mearga la vot. Ce-i asta, o data votezi cu un partid, a doua oara cu altu, a treia oara votezi iarasi cu primul ? Nu, nu mai mergeti la vot !

  9. Anonim

    19,26 – pensionarii trebuie să se organizeze intr-un partid al lor, care să participe la alegeri si sa aibă reprezentanti in parlament, pentru apărarea drepturilor lor. Bineînțeles, pe liste fără cei „speciali”, pe care-i doare-n cot de cei pe contributivitate. La ce potențial electoral au (cca. 5 milioane de votanți) sigur ar avea ceva de spus in parlament.

    1. Anonim

      si sa conduca pensionarii tara? esti prost?

  10. Anonim

    SUNT CEI MAI CORUPTI SI MAI LENESI CETATENI AI ROMANIEI ….SI MAJORITATEA IN CARDASIE CU INFRACTORII .

  11. Anonim

    au salari mai mici ca si alti colegi??asta nu inseamna ca ii mic salariul. e mic doar in comparatie cu al altui politist.
    daca tot vor sa fie egale,dc nu le micsoreaza celorlati? asa o sa fie egale

  12. Anonim

    nu mai vorbiti de salarii ! VENITUL conteaza ! un politist are VENITURI, formate din SALARII si o multimer de prime, SPORURI, INDEMNIZATII si alte beneficii, plata chiriei, subventii la late cheltuieli, credite preferentiale, SISTEM SANITAR SEPARAT DE pulime, etc.
    in tara asta au ajuns anumite catejorii profesionale sa se considere mai presusu de cei care ii intretin ! MAGISTRATII sunt Dumnezo ! Politicienii sunt Dumnezo ! Popii/oreoitii astia chiar se si cred Dumnezo !
    si acuma si politisti doresc sa fie Dumnezo

  13. Anonim

    unde suni sa cumperi o masina adusa de dincolo?
    LA POLITIE !!!! daca ma uit in agenda telefonului, primi samsara de masini, sunt politisti !!
    unde e 2.25, aceea sectie speciala de anchetare a polistilor? sa verifice doar pe calculatoarele de la service, pe ce site-uri intre politisti !! asa afli exact cu ce se ocupa fiecare dintre ei in timpul serviciului !
    ultima masina mi-a fost „adusa” de un sef de la ordine publica ! e voi sa-i dam numele? la cat e de meseria, nu cred ca s-ar supari daca ii facem un pic de reclama aici! sau se supari colegii lui? e posibil !

Leave a Comment